The last days of summer

A fost o vara cam ciudatica anul asta, a venit tarziu si a trecut repede. Iunie a fost morocanos si capricios, cu multa ploaie si temperaturi neobisnuit de mici, dar am reusit sa-mi vad de treaba macar cu evenimentele pe care le-am bifat an de an: Street Delivery, mai aglomerat ca niciodata si o mini-vacanta chiar de ziua mea.
Anul asta alesesem Koln tot din ratiuni financiare, dar nu a fost deloc o idee rea, m-am simtit foarte bine acolo si paradoxal am prins chiar o vreme mai buna decat acasa. Mi-a placut foarte mult cartierul belgian, unde am intalnit o atmosfera aproape italiana, cu multi tineri care se strangeau la bere si la palavre in piata publica. Am intrat si eu in joc si am savurat cateva kölsch cumparate cu putin mai mult de 1 euro de la magazinul din colt, cel cu desfacatorul legat cu sfoara la iesire.
Am prins si atmosfera mondialului brazilian acolo, nemtii erau innebuniti dupa fotbal, chiar daca ai lor n-au jucat in cele trei zile pe care le-am petrecut eu acolo.
Si uite asa am intrat plin de speranta in iulie, cand planuiam sa ma bucur din plin de zilele de vara cu multe ture cicliste si mai ales noptile calde petrecute in oras pana tarziu.






Am bifat si SkirtBike, la inceputul lui iulie apoi am mers in singura tura mai deosebita pe care am facut-o in vara asta cu bicicleta pe traseul Ploiesti - Baicoi - Campina - Floresti - Ploiesti. De fapt nici vizita la Comana n-a fost o experienta rea, mai ales ca nu mai fusesem acolo si mi-a placut mult complexul de la parcul de aventura. Cu ochii pe Le tour si cu alte cateva evenimente urbane bifate prin Bucuresti: Festivalul de Jazz, Sommerkino, Bataia cu apa de pe Kiseleff, Train Delivery, uite asa a trecut si iulie, de parca nici nu a fost.

August a inceptut cu deja traditionala vizita nordica. De data aceasta a fost Helsinki care a fost atat de surprinzator de placut incat m-a facut sa ma indragostesc iremediabil de el. O vreme de vara autentica, cu temperaturi ce se apropiau de 30 de grade in timpul zilei si nu scadeau sub pragul de confort pe timpul noptii a facut orasul sa para si mai prietenos decat era oricum, M-am bucurat de fiecare zi petrecuta acolo, chiar si de excursia la Tallinn, care, desi nu pot spune ca m-a impresionat la fel de mult, a fost o experienta pe care era pacat sa o ratez.







Cireasa de pe tort a fost bicicleta pe care am putut sa o iau gratis de la hotel, asa ca am profitat din plin de oferta lor si am facut in doua seri, dupa ora 5, cand se mai domolea caldura cate un tur de cateva ore prin Helsinki. Chiar daca a trebuit sa renunt la camera foto si sa fac poze doar cu telefonul, plimbarea a fost grozava, mai ales ca orasul era foarte prietenos cu biciclistii.






Imediat dupa ce am revenit din Finlanda, desi era abia inceputul lui August m-a cuprins un pic panica aia care apare cand simti ca se termina vara si nu te-ai bucurat suficient de ea. Inca mai visam la ture lungi cu bicla, la nopti calde prin oras, dar stiam ca urma sa lucrez pana la Sf. Maria fara nicio zi libera si ca in a doua jumate a lui August se simte inceputul sfarsitului de vara. Si asa avea sa fie, in acel weekend cu 15 August au venit ploile, dupa aprope zece zile de canicula in care eu am mers la serviciu. Sambata fusese acceptabil, ba chiar am stat la filmele de la festivalul Anonimul pana la 3 dimineata. Dar duminica era atat de frig incat seara am inghetat acolo afara, desi eram imbracat cu hanoracul. Am recuperat abia in urmatorul weekend, penultimul din August, cand am prins o duminica frumoasa si un puf la festivalul Green Sounds din Herastrau si am stat acolo cat a fost ziua de lunga, de la 3 dupa-amiaza pana la 11 noaptea, cand s-a terminat.

Ca de obicei, incep sa scriu despre o idee si ma lungesc atat de mult cu introducerea incat postul ajunge sa fie despre altceva. Eu intentionam sa scriu doar despre ultimele zile de vara. Anul asta au picat fix in weekend, urmand ca dupa ele sa vina inevitabilul Septembrie, luni.
Asa ca mi-am luat recuperarea de la Sf Maria vineri, pentru a lungi un pic weekend-ul si mi-am propus sa fac ceva mai deosebit, sa fie notabil si sa-mi aduc aminte de el, ca si de alte weekend-uri de final de August, ca de exemplu cel in care am fost la Omu sau cel in care am facut clasica Ruse cu bicicleta.

In principiu mi-as fi dorit sa merg la mare, pentru ca n-as fi vrut sa treaca vara fara sa fi fost macar o data. Dar ma framantau atatea dileme incat eram pe punctul de a renunta si a ramane in Bucuresti: daca sa merg o noapte sau doua, daca sa merg tot la Costinesti sau sa incerc Vama sau 2 mai, daca sa merg singur sau sa mai gasesc pe cineva, daca, daca, daca....
Deja hotarasem sa raman vineri acasa si eram gata sa renunt de tot, dar am zis sa fac o incercare, sa pun poza pe facebook si sa vad daca se arata cineva interesat sa vina. Sperantele erau zero si deja cautam variante alernative, ba chiar gasisem niste biciclisti care planuiau o tura la Ruse si ma gandeam sa ma alatur lor.

Dar am primit un like de la Maria despre care stiam ca fusese cu un weekend inainte la mare, in Bulgaria si nu prea credeam ca ar mai vrea sa mearga inca o data acum. Am inceput sa vorbim un pic despre planurile de weekend, despre statiunile preferate de la mare, etc. Si atunci m-a lovit: mi-a spuns ca in afara de Vama mai merge si la Costinesti, si mai mult, ca merge la nudisti! Care erau sansele? Tangentiale cu zero.....si totusi iata ca gasisem pe cineva care sa aiba gusturi similare cu ale mele atunci cand n-as fi crezut. N-a trebuit sa schimbam prea multe fraze ca sa-i propun sa mergem acolo impreuna in acel weekend. N-a fost usor sa o conving, nu ne mai vazusem niciodata, si de vorbit vorbisem putin spre deloc. Ar fi fost intr-adevar foarte neobisnuit ca o fata sa accepte sa mearga cu un necunoscut la mare, la prima intalnire. Stiam totusi ca e hotarata undeva pe la 50% si ca am o sansa sa o conving pana la urma.

Cu Maria facusem cunostinta pe Tinder candva la inceputul lui August, chiar dupa ce imi instalasem eu aplicatia. Nu aveam prea multe asteptari, mai ales ca aveam doar cateva like-uri in comun si nu credeam ca putem descoperi prea multe lucruri care sa ne intereseze pe amandoi. Probabil ca toata conversatia s-ar fi rezumat la cele cateva replici de inceput, dar am mai primit de la ea un like cheie cand eram in Finlanda si postasem un instantaneu de acolo. Mi-a povestit atunci un pic despre calatoria ei la Helsinki si la Tallinn si mi-a dat cateva ponturi despre locurile de vizitat.
Asa ca am mai schimbat cateva mesaje intre timp, dar tot nu aveam mari asteptari desi imi placea ca era comunicativa, spunea lucuri interesante, si parea a fi genul open-minded cu care poti discuta si despre orice, si despre nimic. Eu eram circumspect tot din cauza faptului ca aveam prea putine like-uri in comun.

Dar deja perspectiva incepuse sa se schimbe dupa ce mi-a spus ca a mai mers la Costinesti. Asteptam o confirmare de la ea in acea seara de vineri si urma sa plecam sambata dimineata daca primeam un raspuns favorabil. Eu plecasem la o tura prin oras cu biciclistii de la Masa Critica, eram undeva pe langa stadionul national cand mi-a trimis mesajul asta: "hei, biciclistule! chiar daca imi inspira multa incredere pozele tale cu bretele de rucsac de calatorie peste tricou si cu biciclete, si figura ta angelica cu ochi albastri cred ca nu mergem maine la mare"
Daca n-ar fi fost acel "cred" as fi simtit ca e un raspuns negativ hotarat, dar asa, am simtit totusi o urma de indoiala in acel raspuns si am decis sa nu ma dau batut si sa incerc sa o conving totusi. Am lasat balta grupul de biciclisti si am inceput sa perseverez in incercarea mea a aduce-o peste pragul de 50% si de a incline balanta spre un raspuns favorabil.

Am pierdut grupul, desi continuasem sa mai merg pe acolo prin Pantelimon. Am luat-o usor spre casa si m-am mai oprit inca de doua ori sa vad care mai e statusul....crestea usor, usor, asa ca am inceput sa devin din ce in ce mai optimist. Cand am ajuns inapoi in parc la Crangasi am reusit sa primesc in sfarsit si acel DA izbavitor. Cu un zambet mare am venit repede acasa, am facut bagajut si am avut un somn cu vise cam ciudatele.

Sambata dimineata am plecat impreuna la mare si avea sa fie un weekend perfect intr-o companie perfecta. Maria a continuat tot timpul sa ma surprinda placut cu prezenta ei incantatoare, cu discutiile interesante, cu atituninea prietenoasa si calda, cu lecturile ei smart. Am vorbit, am iesit la plaja, la masa si am facut o luuuunga plimbare de seara dintr-un capat in altul al statiunii si inapoi.
Am descoperit o fiinta adorabila, calma si timida, dar si plina de energie si foarte deschisa in acelasi timp. Intelegatoare si cooperanta, pare genul de persoana care nu s-ar certa vreodata cu cineva. Personalitatea cool si cult in acelasi timp face ca orice subiect sa poata fi abordat si orice conversatie sa devina interesanta. Ah, ca sa nu mai vorbesc de acele maini si picioare perfecte :)

A fost atat de bine, ma simteam atat de confortabil in compania ei incat nu stiu de ce am plecat atat de repede inapoi spre casa duminica. Desi a coborat din masina si ne-am luat ramas bun, a continuat sa ramana cu mine cu o prezentata constanta in gandurile mele. Si imediat ce am ajuns acasa m-a palit un dor de necontrolat. In timp ce ma incercau regretele ca n-am ramas mai mult timp la mare, sa petrecem timpul impreuna simteam nevoia sa ii scriu sa vorbesc cu ea.
Daca nu ar fi parut un gest disperat, probabil ca as fi invitat-o la o plimbare, sa o revad chiar in acea seara.

Acum, o saptamna mai tarziu, am ramas in continuare cu gandul la ea, motiv pentru care am si inceput sa scriu povestea asta. Ce va urma ramane se vazut, poate va fi o toamna lunga frumoasa, frumoasa si insorita la propriu dar si la figurat.

Relevant este ca am trait o experienta frumoasa in aceste ultime zile de vara si amintirile sentimentelor placute pe care le-am simtit vor ramane intiparite in memorie pe termen lung.