My sweet Prague spring

Am ales Praga pentru vacanta de primavara candva la inceputul anului cu oarecare neincredere. Avand in vedere amintirile nu foate placute din Budapesta am cam ocolit cat am putut tarile din fostul bloc comunist. Aveam reticente si in privinta vremii, mai schimbasem niste avioane pe aeroportul din Praga acum cativa ani si imi aminteam ca era foarte frig candva pe la sfarsitul lui Octombrie.
Dar pentru ca Praga era cam singurul oras din topul popularitatii pe care nu-l vazusem inca si pentru ca gasisem o oferta nu tocmai rea cu Czech Airlines m-am hotarat sa merg. Mai ales ca asta era ultima perioada in care puteam gasi rate de angajat la Park Inn. O invitasem si pe Cristina sa ma insoteasca, dar n-a fost deloc hotarata. Apoi i-am propus Andreei, care initial s-a aratat interesata, dar ulterior s-a hotarat sa renunte pentru ca vroia sa-si ia masina. Asa ca a ramas sa merg singur.
Pe cand asteptam imbarcarea am vazut o fata care imi era foarte cunoscuta, dar pentru ca nu-mi aminteam prea bine cine e si de o unde o stiu nu i-am zis nimic. Dupa ce am aterizat la Praga, in timp ce asteptam sa vina bagajele si mai pierdeam timpul pe net a venit ea la mine si mi-a adus aminte ca am lucrat impreuna la Oracle si mi-a povestit ca a venit impreuna cu sotul ei intr-o vacanta si ca urmeaza sa se intalneasca cu alte doua foste colege de la Oracle: Ana, care lucra acolo si cu Emilia care urma sa soseasca si ea in vacanta peste doua zile. Asa ca, pe drumul spre oras am mai povestit cate ceva si ne-am dat intalnire sambata, peste doua zile, la o reuniune. La despartire le-am spus ca o sa ne vedem asa cum am stabilit, dar mai mult ca sigur ne vom mai revedea si intamplator, prin oras.
Praga m-a intampinat asa cum ma asteptam cu o vreme rece si un vant taios, motiv pentru care toata ziua m-am felicitat ca am ales sa ma imbrac cu geaca de iarna. Din fericire insa, desi norii erau destul de amenintatori, ploaia m-a ocolit, iar cei doi-trei stropi care au cazut n-au fost un motiv suficient care sa ma faca sa deschid umbrela. Cei de la hotel au fost mai mult decat draguti, m-au cazat inca de la ora 10 dimineata, mi-au dat o camera linistita si frumoasa, iar cand am revenit spre seara am gasit si un welcome gift in camera.
Am sarit imediat in tramvai si am pornit-o direct spre centru, care atractia cea mai populara din Praga: Charles Bridge. Era forfota destul de mare, chiar si intr-o zi de joi dimineata si pe o vreme nu foarte prietenoasa. Aveam insa sa vad in zilele urmatoarea ca in unele momente pot fi atat de multi turisti acolo incat cu greu iti poti croi drum prin multime. Prima impresie a fost insa foarte buna, podul seamana oarecum cu Sant'Angelo din Roma a carui imagine o gasisem in toamna stricata de comerciantii ambulanti de genti false si suveniruri.
Aici in schimb era mult mai ingrijit si organizat, negustorii de suveniruri sau de produse artizanale se completau fericit cu artistii ambunanti sau pictorii de portrete si caricaturi.
Era intr-adevar o placere sa te plimbi pe acolo, eu am gasit cuvantul potrivit pentru a descrie atmosfera, care i se potrivea in mare masura intregului oras: boema (ca doar era in Bohemia).

Dupa ce am trecut podul peste Vltava am continuat sa merg pe stradutele pietruite din Malá Strana in sus, catre castel. Am trecut si pe langa ambasada Romaniei, care se afla intr-o zona foarte frumoasa, vis-a-vis de cea a Italiei, pe drumul pricipal care ducea catre castel.
Odata ajuns in varful dealului, panorama catre oras era deosebita.
Pomii proapat infloriti, acoperisurile din tigla rosie ale caselor, Vltava si podurile sale in departare si orasul vechi cu turnurile sale in zare. Asa ca am stat o vreme acolo admirand privelistea.
Am dat apoi o tura prin curtea castelului, care consta de fapt dintr-un intreg complex de cladiri in mijlocul carora trona majestuoasa catedrala St. Vitus. Mareata si impozanta, abia intra in obiectivul aparatului foto, rivalizeza cu orice catedrala gotica din Europa prin frumusete si dimensiuni.
Acolo in curtea castelului m-am intalnit iar cu Ramona si Ionut, si ne-am amuzat pe seama faptului ca ne-am revazut atat de curand.
Mi-am tras sufletul pe o banca, apoi am pornit inapoi spre oras, trecand prin gradinile castelului, ireal de verzi si de bine ingrijite.

M-am mai invartit o vreme pe stradute si apoi m-am hotarat sa mai raman in zona si sa urc cu funicularul in varful dealului Petřín, avand in vedere ca aveam bitetul de transport valabil pe toata ziua. In varf era un turn de observatie care semana cu Tour Eifel, doar ca la dimensiuni mult mai mici. Desi mi se parea destul de scump, am urcat totusi pana in varf pentru a admira orasul de sus. Si in ciuda efortului a meritat, imaginea era completa, iar privelistea minunata. Am mai intrat apoi si la labiritul oglinzilor, o experienta interesanta, care merita incercata. Am coborat in oras pe jos, pentru ca tot acel deal era de fapt un parc superb, plin de copaci infloriti, si n-am vrut sa ratez ocazia unei plimbari pe acolo.
Am traversat apoi Charles Bridge si am ajuns in centrul vechi pe niste stradute inguste, intortocheate si aglomerate. Mi-am potolit foamea si setea cu un carnat si o bere la tarful de Paste, apoi am vrut sa ma intorc usor catre Vltava, sa iau tramvaiul catre hotel. Doar ca n-am mai nimerit stradutele potrivite, asa ca am ratacit o vreme cautand un punct de reper si pana la urma m-am trezit ca sunt intr-o zona destul de apropiata de cea in care stateam, asa ca am mers pe jos.

Pentru ca aveam patru zile complete si nu gasisem nicio destinatie atractiva pentru o excursie de o zi in zona ma hotarasem sa dedic ceva timp si pentru socializare in Praga. Incercasem cu Badoo, dar acolo nu primisem niste raspunsuri foarte promitatoare, dar apoi am incercat si Couchsurfing, dupa ce imi povestise Mihaela, pe care o intalnisem cu doua saptamani in urma, despre experientele ei la Istanbul cu CS.
Cea care a raspuns cel mai prompt si serios a fost Lyuba, desi mi-a spus ca o sa-ti gaseasca o alta varianta de cazare in Praga s-a aratat dispusa sa ne intalnim si sa vizitam orasul impreuna.
Asa ca seara n-am mai iesit nicaieri, si am incercat sa mai contactez lumea sa vad cu cine m-as fi putut vedea in zilele urmatoare. Cu Lyuba am schimbat niste mesaje chiar in noaptea aceea, ea era in Varsovia, in autocar spre Praga. Dimineata insa, am vazut ca nu mai era chip sa o contactez, sa stabilim o intalnire, si am regretat ca n-am incercat sa ii propun sa ne vedem undeva dinainte stabilit.
M-am gandit totusi ca ar fi foarte posibil sa o intalnesc si pe ea intamplator, asa cum se intamplase cu o zi in urma cu Ramona si Ionut sau in atatea alte locuri pe care le-am vizitat impreuna cu alti prieteni.

Asa ca n-am mai pierdut vremea, imediat dupa micul dejun am pornit la pas pe malul raului spre oras, mai ales ca soarele nu mai era stingherit de nori, se incalzise si se anunta o zi promitatoare. N-am ajus prea departe, ca am avut parte din nou de o intalnire neasteptata cu Ramona si Ionut. Am schimbat cateva impresii despre prima zi, despre locurile interesante pe care le descoperisem, ne-am facut cate o poza unii altora si ne-am vazut fiecare de drum. Plimbarea pe malul Vltavei a fost foarte frumoasa, podurile si castelul care domina peisajul de cealalta parte a raului m-au imbiat sa fac o multime de poze.


Am ajuns din nou la Charles Bridge si n-am ratat ocazia sa mai fac o plimbare si niste fotografii si in ziua asta insorita.







Am pornit-o apoi din nou catre centrul vechi si am inceput sa ma familiarizez cu stradutele si sa ma asigur ca nu ma voi mai rataci si a doua oara.
Am urcat si un turnul ce adaposteste celebrul ceas astronomic, si de aici se vedea foarte frumos orasul: acoperisurile cu tigla rosie in apropiere, castelul si catedrala in departare, piata centrala cu Church of Our Lady Before Tyn care domina peisajul.

Am mers apoi in cartierul evreiesc, dar n-am intrat nicaieri pentru ca trebuia sa platesti sa intri oriunde, chiar si la cimitir sau sinagoga. Dar nu e de mirare, cand vorbim de natia asta. Am facut un mic ocol, pe malul raului si apoi am revenit in centru, intr-o alta piata centrala, Namesti Republiky, loc de intalnire deopotriva pentru turisti si localnici, din cate mi-am dat eu seama.






Dupa ce am mai colindat o vreme pe stradute am pornit spre imensa piata Wenceslas, care e impresionanta prin dimensiuni (desi nu e practic doar o piata ci mai degraba un bulevard forte larg) si prin impunatorul muzeu national cocotat pe un mic deal, in capatul pietei.








Mi-a placut faptul ca desi nu e in intregime pietonala, tota piata e foarte prietenoasa cu trecatorii, spatiile sunt largi, te poti odihni pe o bancuta, sau chiar la o cafenea amenajata in doua tramvaie.
Am urcat si pe esplanada muzeului de unde se vede foarte frumos piata in toata splendoarea ei. Am zabovit un timp aici, vremea era buna iar privelistea incantatoare.




Bifasem cam toate obiectivele importante de vazut, dar n-am vrut sa merg inca la hotel pentru ca era inca abia ora 2-3 dupa-amiza, asa ca am pornit din nou spre Vltava, pentru ca imi placuse foarte mult in partea aceea, in zona castelului si
in Malá Strana, iar Ramona si Ionut imi povestisera si ei de o manastire frumoasa, de o gradina plina de copaci infloriti si alte locuri interesante in acea zona.







Urmandu-le instructiunile, am pornit pe acelasi drum catre castel, pe care fusesem si in prima zi, dar am continuat sa urc, si curand am ajus la locul cu pricina: manastirea Strahov si valea cu pomi infloriti care se intindea la poalele sale, si privelistea perfecta a orasului in departare. Locul era magic, asa ca am gasit repede o banca si am poposit o vreme acolo admirand toata frumusetea din jur.
Era cald, soare si atat de bine incat cu greu m-am urnit din loc si am pornit din nou spre oras, fara un plan precis pentru seara. Am mers pe cateva stradute inguste si pietruite care m-au condus din nou catre esplanada din fata castelului.

Ma opresc sa mai fac o poza in piata, cu castelul, cu orasul pe fundal si cu oamenii care isi vedeau de treaba in piata.
Cand sa pornesc mai departe, sa intru in curtea castelului, arunc o privire inapoi si vad o fata pe o banca. Parea obosita, avea langa ea un rucsac si tocmai isi schimba pantofii. Dau sa plec, dar totusi ma intrebam "si daca totusi e ea?", asa ca ma gandesc ca ar fi bine sa ma intorc un pic, sa trec prin fata bancii si sa vad daca seamana macar cu fata pe care o stiam doar din poze.

Poate pentru ca ma apropiasem prea mult, sau am zabovit ceva uitandu-ma la ea in timp ce-si aranja lucrurile prin rucsac, isi ridica privirea din treburile ei si atunci am recunoscut-o fara sa am nicio urma de indoiala. Da, era ea, Lyuba, fata pe care sperasem sa o intalnesc in ziua aceea si am gasit-o cand aproape pierdusem orice speranta. Bucuria intalnirii a fost cu atat mai mare cu cat era chiar atat de frumoasa si fermecatoare pe cat ma asteptam. Dupa socul neasteptatei intalniri (era foarte mirata ca am recunoscut-o, desi n-o vazusem niciodata pana atunci) am mai stat o vreme pe banca aia si am povestit cate ceva unul despre celalalt si despre impresiile pe care ni le-a lasat Praga.
Am intrebat-o daca vrea sa continuam plimbarea prin oras impreuna si a acceptat. Am iubit-o imediat pentru dezinvoltura si atitudinea extrem de prietenoasa.
Am facut poze, am mers un pic prin curtea castelului, sa vedem catedrala si apoi am coborat in gradina din dreapta, cu privelistea minunata spre oras.
Am incercat si noi senzatia acelei mici stradute pietonala care duce spre un restaurant pe malul Vltavei, atat de inguste incat necesita un semafor pentru ca cei care intra sa nu-i blocheze pe cei care ies. Am traversat apoi Charles Bridge spre centrul vechi unde Lyuba urma sa se intalneasca cu gazda sa din Praga, Dali.
Am ramas apoi un pic la targul de Paste, unde mi-am luat un carnat si am stat in parculetul din spatele turnului cu ceas si am baut o bere. Se facuse deja 7, ora la care trebuia sa se intalneasca cu Dali si chiar ma intrebam ce face, de ce nu pleaca. Abia cand mi-a spus ca e tarziu si ca ar trebui sa mergem, am inteles ca sunt si eu bine-venit la aceasta intalnire.
Ne-am intalnit cu Dali in piata Náměstí Republik. A fost un pic socat ca am aparut si eu pe neasteptate, dar trecand pentru nedumerirea de inceput s-a dovedit a fi un tip foarte amabil si prietenos, dornic sa impartaseasca cate ceva din experienta de localnic cu vizitatorii orasului lui. Asa ca am facut o scurta plimbare prin centru pana la un pasaj care se chema Lucerna, unde ne-a arata cateva lucruri interesante, putin accesibile turistilor, cum ar fi replica statuii lui St. Wenceslas din piata centrala, aici in pasaj calare pe un cal rasturnat. Ne-a povestit cate ceva despre cinematograful Lucerna si ne-a aratat tot aici un set de lifturi foarte original, fara usi, care se tot invarteau fara oprire intre etaje si in care puteai urca sau cobori doar din mers.
Am ramas apoi cu totii pentru cina la un restaurant in acelasi pasaj Lucerna (ce-i drept dupa carnatul din piata eu m-am limitat doar la o bere). La sugestia lui Dali am incercat ceva tipic cehesc, si anume combinatia de bere blonda si bruna, si nu mi-a parut rau deloc, a fost foarte buna!
A fost o seara foarte placuta, am discutat de toate, de la experientele fiecaruia din calatorii, despre ocupatii hobby-uri, placeri culinare, etc. Ba chiar am ajuns sa discutam si un pic de politica pentru ca subiectul fierbinte a acelor zile era alipierea Crimeei la Rusia.
Vorbind despre planurile din ziua urmatoare, Lyuba s-a arata interesanta sa mergem impreuna la Vyšehrad, acolo unde ii spusesem ca am de gand sa merg. Asa ca am stabilit locul si ora intalnirii de a doua zi, iar eu eram cel mai fericit ca aveam sa ne revedem curand.
Dupa cina ne-am despartit, iar eu am facut o plimbare pe jos pana la hotel, deja ma obisnuisem cu stradutele si distantele care mie nu-mi pareau foarte mari in centrul Pragai, desi Dali se mira un pic ca o sa merg pe jos pana la hotel, mai ales ca era trecut de 10 seara.

Sambata dimineata am plecat imediat spre centru si m-am italnit cu Lyuba la ora 11 la statuia lui St. Wenceslas. Am mers cu metroul pana la Vyšehrad si am vizitat fortareata de acolo, parcul si cimitirul de langa catedrala. Am continuat sa povestim de toate, de la filme care ne-au placut pana la viata din tarile in care traim sau pe care le-am vizitat. Ne-am oprit o vreme la marginea zidurilor ce strajuiau zona sa admiram privelistea si sa facem poze.


Spre finalui turului prin Vyšehrad am ajuns intr-un minunat parculet plin de copaci cu flori roz, le-am admirat frumusetea si am facut cateva zeci de poze fiecare. Am coborat apoi de pe deal si am hotarat sa ne intoarcem spre centrul orasului pe malul raului.
Pe drum am trecut printr-o zona unde era organizat un targ dedicat bicicletelor, apoi mai facut niste poze si la celebrele cladiri dansatoare si am continuat pana aproape de Charles bridge.


Am intrebat-o pe Lyuba ce parere are daca as ruga pe cineva sa ne faca o poza impreuna si mi-a spus ca ar fi o idee foarte buna, iar rezultatul a fost si mai bun, aceasta fotografie mi-a fost cea mai draga din toata calatoria.
Odata ajunsi inapoi in centrul vechi ne-am oprit la o cafenea care se chema Red Chair si pe care ne-o recomandase Dali cu o seara inainte.
Am savurat o bere si o ciocolata calda si apoi am plecat spre gara, pentru ca Lyuba avea un tren spre Dresda la 4.30 dupa-amiaza.
Am condus-o pana la gara si atunci nu mi-a parut rau ca trenul a avut cateva minute intarziere, timp pentru mine de a mai mai bucura inca putin de prezenta ei.
Desi m-am intristat un pic dupa ce ne-am despartit pot sa spun ca eram inca fericit ca am avut ocazia sa o intalnesc si stiam ca voi ramane cu amintiri placute pe care le voi pastra pentru foarte mult timp. Dupa ce am ramas cateva minute pe o banca in fata garii cu gandul tot la ea, am pornit din nou la drum pe stradutele boeme ale Pragai.

Am traversat centrul vechi si am ajuns iarasi in Malá Strana, unde am gasit Lennon wall, zidul plin de grafitti care deranjase candva regimul comunist din Cehia. M-am mai odihnit un pic in parcul Kampa, chiar pe malul Vltavei, acolo unde se desfasura si un fel de festival urban in acea dupa-amiaza si era plin de lume si am plecat din nou catre centru vechi.

La 7 seara aveam incalnire cu Ramona, Ionut, Emilia si iubitul ei. Dupa ce ne-am strans cu totii tot la Náměstí Republik am mers la un restaurant din apropiere unde ne-am vazut cu Ana si iubitul ei, un grec foarte simpatic si vorbaret. A fost foarte placuta aceasta reuniune Oracle, nu le mai vazusem pe fete de mai bine de 6 ani, am mai depanat cateva amintiri, Ana ne-a mai povestit cum e viata la Praga, am mai vorbit de fiecare in parte, de vechi cunostinte sau de impresiile turistice dupa ce am vazut orasul.
Goulash-ul a fost bun, berea la fel - am ramas tot la acea combinatie interesanta de bere bruna si blonda.

Fetele aveau mai multe de povestit si eu am socializat destul de mult cu prietenul Anei, un tip caruia ii placea sa povesteasca, dar mi-a placut ca stia o multime de lucruri despre orice iar conversatia cu el era o placere.

Ne-am intors cu totii intr-o plimbare pana la Charles Bridge, unde ne-am despartit, fiecare a plecat catre destinatia lui, iar eu am facut o plimbare domoala pana la hotel, incercand cateva poze de noapte pe malul Vltavei, mai ales ca era ultima mea seara la Praga.

Duminica era ultima zi de vacanta, dar aveam sa profit de ea, pentru ca zborul de intoarcere era abia seara. Asta fusese si motivul pentru care alesesem sa merg cu Czech Airlines in detrimentul Taromului, care avea intoarcerea destul de devreme. Dupa breakfast am fost pentru ultimele cumparaturi de dulciuri la un magazin Tesco care se afla chiar la parterul hotelului, apoi am facut bagajul si check-out-ul si am iesit in oras.
Am mai trecut odata pe la targul de biciclete, care se desfasura chiar in imediata apropiere a hotelului, pe malul Vltavei apoi am urmat recomandarea prietenului Anei, de a face un tur de oras cu tramvaiul 22.
Ideea n-a fost tocmai rea, desi din tramvai nu te poti bucura la fel de mult de priveliste si atmosfera asa cum o poti face atunci cand iei orasul la pas. Si in plus e cam greu sa faci poze. Totusi a fost o calatorie interesanta, pentru a descoperi macar in trecere cum arata Praga si in afara centrului. Am trecut prin cartiere destul de diferite, unele semanau un pic cu Drumul Taberei de la noi, blocuri de tip comunist, dar nu foarte inghesuite si spatii verzi generoase.



Altele erau peponderent comerciale, iar altele pareau a fi aproape de zone de relaxare de pe langa oras. Atmosfera de primavara cu copaci infloriti si de curatenie domina insa tot orasul, indiferent daca eram in centru sau la periferie.
Am incheiat turul cu tramvaiul in apropierea manastirii Strahov si am ales sa cobor spre oras prin acea vale superba cu copaci infloriti.
A fost si ruta aceasta foarte interesanta, stradute mici si inguste unde intalneai din loc in loc cate o cafenea interesanta, un mic atelier, o ambasada sau reprezentata consulara, un muzeu.




Cercetand atent pe harta am descoprit si cateva gradini superbe ascunse in spatele stradutelor din Malá Strana. Am vizitat mai intai Vrtbovská zahrada, unde desi accesul era cu taxa, pot spune ca nu mi-a parut rau pe ce am dat banii. Era o gradina superba, in trepte, si ingrijita perfect. Iar privelistea era minunata.





Am vizitat apoi cladirea Senatului si gradina din spatele cladirii, aproape la fel de frumoasa ca Vrtbovská, doar ca aici era ceva mai multa lume avand in vedera ca accesul era gratuit. Statui, un mic iaz cu pesti, ba chiar si pauni, toate faceau ca sa fie un loc ideal de a petrece ceva timp pentru relaxare, chiar in mijlocul orasului.


Am mancat un carnat, am baut o bere si apoi am luat metroul si am mers la muzeul de arta contemporana, pe nume DOX. Citisem review-uri destul de bune despre el si chiar imi doream sa vad cum arata un astfel de muzeu intr-un alt oras, dupa ce fusesem un pic dezamagit de faptul ca cel din Bucuresti avea destul de putine exponate in comparatie cu suprafata pe care erau expuse.






Dar muzeul din Praga mi-a lasat oarecum aceeasi impresie, destul de putine piese in expozitiile permanente. Imaginea a fost salvata totusi de o expozitie temporara foarte mare care prezenta foarte bine o istorie a posterelor in dinamica sociala si politica din ultima suta de ani.
Incepand cu cele care faceau propaganda sau incercau sa atraga fonduri care sa finanteze primul razboi mondial, pana la cele foarte recente si actuale generate de proteste sau de miscarea occupy.





Am luat apoi metrul inapoi pana in centru, la Náměstí Republik si am intrat la mall-ul de acolo, nu pentru a-mi face doza de cumparaturi, ci pentru a-mi achizitiona o periuta de dinti electrica pe care nu o gaseam la noi. Dupa asta am traversat iar centrul vechi pe jos pana la Charles Bridge si am cheltuit ultimele coroane pe care le aveam pe carnati, sunca de Praga si bere. M-am intors cu tramvaiul la hotel, mi-am luat bagajul si m-am indreptat spre aeroport.

Asadar, intalnirea mea cu Praga a fost neasteptat de placuta. Am descoperit un oras pe care nu mi-l imaginam asa de fermecator si care si-a lasat amprenta asupra mea. Si dintre toate amintirile placute cu care voi ramane dupa experienta pragheza cea mai dulce va fi intalnirea cu Lyuba, nu doar pentru ca este o fata foarte frumoasa, dar si pentru ca a fost o companie atat de placuta in scurtul timp pe care l-am petrecut impreuna.