Memories 2013 (I)

M-am auto-convins mai greu anul asta sa mai fac un bilant al celor petrecute in 2013, dar pana la urma am gasit un ragaz pentru a trece in revista amintirile cele mai pregnante din anul abia incheiat.
Anul a inceput greoi, cu o stare de letargie specifica pentru mine in perioada de iarna, fara prea multe activitati in care sa fiu implicat, sau care sa ma atraga in mod deosebit. La astea s-a adaugat si dorul de o vacanta, prima plecare avea sa fie la Barcelona si parca nu mai apropia deloc.
Prin ianuarie s-a format si consolidat grupul ce avea sa se cheme mai tarziu TFF, atunci cand am inceput sa planificam vacanta comuna la Barcelona. Eu luasem de ceva timp biletul, apoi Matei a dat celebra replica "ne-am alaturat" grupului format din Mihai. Ulterior au facut si fetele rezervarile si am definitival planurile de plecare. Intre timp am inceput sa iesim destul de des impreuna, chiar ne facusem un obicei sa mergem in fiecare luni seara la teatu in Jameson's Pub, la Universitate.
In asteptarea vacanteiau urmat multe filme, cateva iesiri mai mult sau putin urbane, la institutul Cervates sau la Londonphone. Si o plimbare cu bicicleta intr-o zi insorita de februarie, la aprinderea flacarii olimpice pentru Festivalul olimpic de tinerat, editia de iarna de la Brasov.

Intr-un final a venit si plecarea la Barcelona, ca o binecuvantare. In ciuda faptului ca nu m-am intors de acolo extaziat de placere, ca mai toata lumea, am savurat frumusetea orasului intr-un ritm alert, am acoperit toate obiectivele importante in doar doua zile. Grupul a functionat destul de bine, in ciuda divergentelor care apar mereu in timpul vacantelor de grup. Interminabile discutii despre cel mai potrivit loc in care sa luam masa, intarzierile constante, etc.

Intr-un final, desi nu eram deloc convins ca o voi face inainte de a pleca, am decis ca in ultima zi sa fac o vizita la Montserrat, la recomandarea lui Alin, care imi spusese ca merita cu adevarat sa ajung si acolo. Pe cand toti ceilalti dormeau, eu m-am trezit pana in ora 6 si am luat primul tren spre Montserrat. Ajuns acolo am dat de o ceata atat de densa incat nu se vedea mai departe de cativa metri. Cand aproape ca regretam ca am batut drumul degeaba, a inceput sa se ridice ceata si am rescoperit frumusetea idilica a locului. M-am felicitat pentru alegerea facuta si am petrecut cateva ore acolo pana cand a trebuit sa fac cale-intoarsa la Barcelona pentru a lua avionul spre casa.

In asteptarea primaverii a mai incaput in ca o mini-vacanta organizata cu ocazia castigarii voucherului de la Wizz, la impodobirea pomului de la aeroport. Am ales Pisa, pentru ca era ieftin si pentru ca vroiam sa bifez si "landmark-ul" asta. Si am convins-o si pe Andreea sa ma insoteasca. Experienta revenirii in Italia a fost ca de obicei, mai mult decat placuta, Pisa e un orasel mic, stundentesc. Chiar daca nu are multe obiective de oferit in afara celebrului turn inclinat, asta nu inseamna ca nu stie sa se faca placut pentru vizitatori.

Ceva mai multe asteptari as fi avut de la Firenze, dar poate nici nu am avut ocazia sa-l descopar mai bine. A fost doar o excursie de o zi, terminata oricum cam repede pentru ca Andreea incepuse sa se plitiseasca. Moment pentru clasicul "jur sa nu mai merg in spatiu Schengen decat singur". In vacanta asta am inteles in mare ca nu aveam mare lucru de impartit cu Andreea, eram pe unde cam diferite, dar ma simtisem bine in compania ei si am incercat sa ma apropii mai mult, chiar daca nu-mi daduse semnale ca ar receptiva.

Asa ca, dupa ce ne-am intors i-am spus ca mi-as dori ceva mai mult de la relatia intre noi doi si ca mi-ar placea sa ne vedem mai des. Raspunsul a fost ferm si franc in directia opusa sperantelor mele. Probabil m-a durut atunci mai mult reactia de respingere decat faptul ca nu s-a putut lega nimic. Asta m-a ajutat totusi sa trec destul de repede peste moment si sa-mi vad in continuare de treaba.

A venit primavara, au inceput plimbarile cu bicicleta, printre care si una mai speciala incheaiata cu o iesire cu Georgiana si Cristina prin Politehnica, urmata de o lunga discutie in fata caminului din Grozavesti. Prilej pentru mine de a consolida involuntar pasiunea pentru Georgiana, desi stiam ca o sa plece curand in America si ca sansele de mi-o apropia sunt foarte mici. 

A venit si aprilie, cu urmatorea destinatie pe lista de calatorii: Edinburgh. Imi dorisem de mult sa merg in Scotia, pentru a-mi forma mai bine impresia despre spatiul britanic, pentru frumusetea orasului, dar si pentru ca imi doream sa incerc si experienta Missoni. Am gasit Edinburgh-ul intr-o primavara timpurie, era destul de rece, natura dadea doar primele semne de viata. Dar verdele crud al celebrului gazon britanic si soarele prietenos au fost de partea mea si am putut sa ma bucur de tot ce-mi putea oferi orasul. Si e intr-adevar, cu adevarat aparte, pitoresc si romantic, vechi si misterios. Glasgow nu m-a primit la fel de bine, am avut parte de cateva reprize sacaitoare de ploaie si am gasit un oras in mare masura comercial, mi-a lasat impresia unei amprente de genul "working class city" in comparatie cu mult mai aristocratul Edinburgh.

Plimbarea pana la Leith a intregit o imagine idilica despre oras, chiar daca acolo la destinatie m-am pierdut un pic si n-am reusit sa vad si portul despre care citisem impresii pozitive.

Pe dealul care strajuieste orasul, Arthur's seat am urcat chiar de doua ori, mi-a placut si panorama ce se dechidea asupra asezarii de la poalele lui, dar si ideea de a te simti in natura atat de aproape de forfora orasului. Parada militara pe care am prins-o intr-o zi de-a lungul the Royal Mile a fost bonusul pentru o vacanta cu adevarat reusita.

Usor, usor, a trecut si Pastele, s-a apropiat vara, am bifat si anul asta noaptea muzeelor, desi am schimbat echipa de anul trecut. De fapt, muzeele propriu-zise le-am bifat mai mult pe cont propriu, italnirea cu celegii (Andreea, Vlad si Delia) a fost mai mult ca sa ne strangem la o bere in centru unde ne-am reunit si Stefan (ce inca nu imi era coleg, prietena lui si prietenul Deliei)

A urmat schimbarea garzii la serviciu, Marian a plecat pe vas si Georgiana in America, au venit Stefan si Aura. Pe Georgiana aveam sa o mai vad intamplator prin centrul vechi la cateva zile dupa ce plecase. Desi ii propusesem sa ne vedem la o cafea sa mai povestim nu am insitat cand am vazut ca nu e foarte interesata.

Pe la sfarsitul lui mai am mai avut parte de o aventura cand am plecat la mosia de la Cojasca in vizita la Vali. In ciuda prognozelor meteo optimiste, cand am ajuns acolo a inceput sa se dazlantuie jihadul. Prima repriza a fost destul de intensa dar scurta. Asa ca am asteptat un pic sa se usuce pe jos si am plecat vitejeste la drum desi nori amenintatori ma inconjurau din toate partile. Cu o pelerina de ploaie primita acolo de la Dl Dascalu am urcat si am plecat incercand sa fiu mai rapid decat ploaia pana la Bucuresti. Am tinut un ritm bun, dar totusi 40 de km nu reprezinta o distanta pe care sa o faci dintr-o suflare. A doua repriza m-am prins la intrarea in Buftea. Incepuse timid, asa ca i-am dat tare pana aproape la iesire, unde m-am adapostit la intrarea intr-un supermarket. N-a fost chip sa se opreasca, ba dimpotriva, a inceput mai tare. Am mai asteptat o vreme, am vorbit si cu Matei care ramasese sinistrat cu motorul pe la Ploiesti si am tinut legatura si cu Vali.

Nu numai ca ploaia refuza sa se opreasca, dar nu mai era clar nicio sansa se se usuce soseaua, chiar daca s-ar fi oprit. Se lasa si seara, nici vizibilitatea nu mai era buna, se facuse si racoare simtitor. Asa ca mi-am calculat sansele si mi-am dat seama ca pe 2 roti nu voi ajunge acasa in conditii bune. Asa ca am decis: fuga la gara, 2 km prin ploaie (pelerina si-a facut treaba, chiar si asa improvizata). Merg in gara, ce sa vad, casa cu program ocazional, scria ca biletele se vand in tren. Bineinteles ca n-am nimerit fix usa vagonului special de biciclete, trenul a stationat foarte putin si ploaia inca nu se oprise. Asa ca m-am urcat pe unde am putut, am nimerit pe un culoar plin de tineri care se intorceau de la munte si mi-am amintit de atmosfera anilor cand faceam si noi drumetii la munte cu trenul. Am scapat si de plata biletului, ca nici nasul n-am mai venit. La gara am suit-o in metrou, si acolo gratis, gardianul care mi-a deschis poarta a uitat sa ma puna sa si taxez.
Si uite ca intr-un final, pe la 10 seara am ajus si eu acasa, dupa o aventura interesanta, de tinut minte.

A urmat apoi inceputul verii, plin de evenimente urbane, desi vremea n-a fost chiar prietenoasa in perioada aia, a plouat destul de mult. E vorba de weekend-ul cu B-FIT in the street, festivalul de teatru de strada si cu Skirt Bike. In ciuda faptului ca incepuse sa ploua torential am plecat sa fac poze la Skirt Bike, dupa succesul de anul trecut. Am ajuns la parcul IOR si intre 2 reprize de ploaie am tras niste poze participantelor pe care nu le speriase ploaia.

Intr-un colt, infrunta curajoasa primele picaturi mai serioase Alexandra.

Ne stiam doar de pe facebook, dar nu schimbasem mai mult de doua mesaje acolo, nu facusem niciodata cunostinta. Pentru ca oricum imi era greu sa manuiesc si umbrela si camera in acelasi timp mi s-a parut nefiresc sa nu ma duc la ea si sa o protejez de stropi pana la start. Am schimbat cateva cuvinte, intalnirea a venit cumva firesc, desi practic nu ne cunosteam. Am mai schimbat cateva vorbe si la finish, am facut poze si uite asa am inceput practic sa comunicam.

Am continuat o vreme sa schimbam mesaje la facebook, sa gasim subiecte comune. Bicicleta in primul rand, dar nu numai: muzica, pasiuni, evenimente.

Urmatoarele intalniri au fost tot intaplatoare, in weekend-ul ce a urmat Skirt Bike-ului, la ShortsUp, noaptea de scurt-metraje de la Turbohale. Ne-am intalnit de cateva ori in pauzele de tigara dintre proiectii. Eu mersesem acolo cu TFF-istii: Andreea 2, Matei si Cristina. Alexandra ni s-a alaturat la un moment dat, cand prietenii ei plecasera. Am rezistat pana la ultima proiectie, impreuna cu ea si cu Andreea, alaturi de putini alti spectatori. A condus-o acasa, cand am ajuns si eu se luminase bine de ziua. Dar am adormit fericit, simteam ca se dezvolta o legatura speciala acolo si ca noaptea asta frumoasa de vara avea sa fie doar una din multe cele care vor urma. Am iesit a doua zi impreuna la o tura cu bicicleta prin parcul Tineretului.

O saptamana mai tarziu avea sa vina o alta noapte frumoasa de vara, din cele visate de mine. Am inceput cu un film la Glandale, apoi am mers la Infinitea si am descoperit gradina lor, un colt de rai ascus bine in Bucuresti. La miezul noptii s-a inchis si ne-am mutat la Journey. Am vorbit, am descoperit lucruri care ne interesau, ne simteam bine impreuna si nu vroiam sa se termine noaptea aiacurand. Desi racorea serii ne-ar fi impins sa purcedem spre case, ne-am hotarat sa vedem cum e sa te plimbi in Herastrau intr-o noapte de vara. Romantic, desigur! Au urmat alte povestiri, mai tainice, marturisiri, tinulul de mana si primele saruturi. 

Chiar imi era dor de tot cadrul asta, imi era dor sa ma indragostesc si mi se parea ca povestea nu se poate derula mai bine decat atat. Eram fericit.

Din pacate, ce e frumos nu tine mult, asa ca n-au urmat chiar multe astfel de nopti frumoase de vara, dar am mai ramas totusi cu cateva amintiri placute din perioada urmatoare: "The Notebook" vazut pe iarba in Herastrau la Poiana Urbana, iesirea la concert la Alternosfera si apoi la terasa in centrul vechi cu Matei si Eugenia. Apoi surpriza pe care mi-a facut-o: invitatia castigata pentru mine la BiMS, in concert la Guerrilive in Energiea.

Am apreciat momentele astea, au ramas amintiri placute in sufletul meu, dar se pare ca atunci n-am stiut sa fac mai mult pentru a pastra sau aprinde mai tare relatia care era abia la inceput. Impulsurile mele hedonistice si refuzul a-mi schimba niste planuri pentru a face pe plac persoanei de langa au facut ca totul sa se termine subit, dar discret. A fost intens, a fost placut, chiar daca a fost scurta a fost o poveste frumoasa.

In timpul asta au continuat evenimentele bucurestene de inceput de vara: nelipsitul Street Delivery, chiar daca nu mai e ceva nou, m-am bucurat ca de fiecare data de atmosfera placuta si oamenii cool de acolo. Si bineinteles de concertele Subcarpati si Norzeatic.

Pe Norzeatic aveam sa-l vad si la sfarsitul lui Iunie, intr-o duminica ploioasa si rece de sfarsit de iunie la prima editie a evenimentului Train Delivery. Noroc ca Peronul Fericirii din gara de nord e acoperit si am putut sa ne bucuram de concerte.

Intre timp a fost si scurta vacanta de ziua mea. Anul asta am ales Bologna din motive costuri. Desi aveam asteptari minime, am tinut neaparat sa fiu undeva departe si anul asta. Italia insa a demonstrat inca o data, daca mai era nevoie ca nu are cum sa te dezamageasca. Experienta a fost wow! In ciuda faptului ca am prins cateva zile caniculare cu aproape 40 de grade, n-am simtit ca sunt doborat de caldura. In tot orasul trotuarele erau acoperite si strajuite de coloane, astfel incat nu erai obligat sa mergi sub arsita soarelui dogoritor. Ah, si ce bine mergea o bere seara in curtea interioara a hotelului, plina de verdeata!

Orasul pitoresc, cam nedraptatit din punct de vedere turistic, are o multime de locuri frumoase si interesante de vizitat. Plus ca e un oras studentesc, asa ca atmosfera tinereasca, vie, cool, urbana se regaseste la tot pasul si se contopeste reusit cu aerul de oras vechi. Oamenii traiesc mult in strada, nu doar la terasa, ci in pietele publice, la o fantana, la proiectii de film in aer liber, si totul freamata pana tarziu in noapte.

Si n-a fost numai atat: intr-una dintre zile am facut o excursie pana in San Marino, nu doar pentru a bifa pe lista si aceasta micuta tara, dar si pentru ca vazusem candva niste poze cu oraselul asta care m-au fermecat. Desi drumul n-a fost chiar asa de facil, am schimbat un tren si un autobuz cu care am mers destul de mult, a meritat si de data aceasta alegerea facuta. San Marino e o experienta care merita traita, oraselul-cetate din varf de munte, inconjurat de turnuri si ziduri de aparare e asa de cochet incat parca te simti intr-o lume de basm, protejata de influentele malefice din lumea reala.

Privelistile asupra vailor care inconjoara orasul-stat iti taie rasuflarea indiferent de directia in care te uiti. Am petrecut cateva ore foarte frumoase acolo, si am ajuns inapoi in Rimini unde schimbam autobuzul cu trenul dupa-amiza tarziu. Nu mi-am putut refuza tentatia de a zabovi si in Rimini cateva ore. Plaja era intinsa si curata, dar cel mai mult m-a tentat apa marii. Cu rucsacul in spate, cu camera si cu hainele de strada nu prea aveam cum sa fac o baie desi tare mi-as fi dorit. In schimb m-am descaltat si am hoinarit cu picioarele in apa, asa de-a lungul plajei cam 1-2 kilometri. La capatul plajei era portul unde m-am oprit la o pizza si o bere care au mers atat de bine incat am mai luat inca un rand imediat ce am terminat prima portie.

Pana la lasarea serii am mai avut la dipozitie ceva timp dau o tura si prin centrul vechi al orasului. A fost inca o surpriza placuta, pe langa faptul ca era foarte dragut, mai era si acea atmosfera de oras linistit intr-o seara de vara, lispist de agitatia oraselor mari, sau celor invadate de turisti. Localnicii isi vedeau de-ale lor, tinerii dadeau viata asezarii cu zumzete de scutere, batrani stateau la taifas in pietele publice, indragostii se plimbau pe stradute, biciclistii erau nestingheriti in zona inchisa traficului.

Tot mixul asta, cu plaja, mare, port, oras vechi linistit m-a facut sa iau in considerare Rimini pentru o eventuala vacanta mai "de odihna" candva. Aproape n-as fi mai plecat de acolo, dar se facuse seara deja si trebuia sa ma prind un tren spre Bologna. 

Noroc ca ma astepta gradina racoroasa de la hotel si berea de seara. Si asa am petrecut miezul noptii la trecerea spre cel de-al 35-lea an din viata, si aici inchei si povestea primei jumatati a anului 2013.