2012 flashbacks (III)

O sa inchei acum povesea amintirilor memorabile din anul 2012 cu intamplarile din cea de-a doua parte a anului, care au fost mai putin puternice sau interesante decat cele din primele luni.

Luna Iulie a fost ca de fiecare data dedicata in mare masura Turui Frantei. L-am urmarit poate la fel de interesat ca in vremurile i
n care ma indragostisem de ciclism. Desi a fost un tur cu final previzibil, cu cei de la Sky controland tot timpul cursa si impunandu-l pe Bradley Wiggins in postura de castigator fara rival, asta nu m-a impiedicat sa ma apropii din nou de aceasta competitie pe care o cam parasisem cu ceva ani in urma. Chiar daca pasionanta lupta dintre Andy Schleck si Alberto Contador a lipsit anul asta, Tur
ul Frantei a dovedit ca ofera de fiecare data motive de a fi urmarit chiar si atunci cand nu ai un favorit.

Printre etapele din tur si-a facut loc si un road trip, de data asta pe plaiuri vrancene si cu un mic traseu prin secuime. Nimic remarcabil totusi, am fost intotdeauna de acord ca avem o tara frumoasa, dar nu cred ca trebuie sa ne im
batam cu apa rece crezand ca la noi e cel mai frumos.

Dupa ce in 2011 experienta suedeza a fost foarte reusita, am programat fara stangeri de inima o mica vacanta la Oslo pentru inceputul lui August 2012. Si n-am regretat nicio clipa ca am facut asta. Desi poate nu ma asteptam sa ma impresioneze la fel de mult cat o facuse Stockholmul, totusi Oslo a
reusit sa ma lase mult de uimire in atat de multe ocazii in care imi spunem ca e prea frumos ca sa fie adevarat.

In prima si am facut cunostinta cu centrul orasului cu ajutorul unui ghid local. M-a fascinat arhitectura moderna dar atat de bine integrata in peisaj din zona Aker Brygge, plina de cafenele, restaurante, un mic port, si atata lume care se relaxa linistita savurand mireasma unei seri racoroase de vara
. Oamenii sunt la fel de frumosi, ingrijiti si veseli ca si vecinii lor suedezi. A contribuit la o prima impresie deosebita si camera pe care am primit-o la hotel, la ultimul etaj, mica dar foarte cocheta si cu un balcon unde putea sa-mi savurez dimineata cafeaua.

Nu mai stiu cum mi-am facut eu calculele cand am inceput sa cumpar coroane, ca pana la urma am constatat ca in ciuda faptului ca Norvegia e recunoscuta pentru preturile ei exagerate, totusi imi luasem prea multi bani la mine. Asa ca, asemenea excursiei la Istanbul, m-am hotarat sa nu ratez nici aici obiectivele si muzeele relevante. Mi-am luat un card de 72 de ore care permitea accesul in majoritatea muzeelor din oras. Asa ca am inceput a doua zi foarte matinal, ajungand pe peninsula Bygdøy inca inainte de deschiderea muzeelor. Le-am luat la rand: Fram, Kon-Tiki, Muzeul Maritim. Apoi am mers la Folkemuseum, in aer liber, seamana oarecum cu ce gasim la noi in muzeul satului sau Astra in Sibiu. Si in Stockholm am vizitat un astfel de muzeu, il recomand cu sigurata oricui pentru o experienta complexa.
 

Trebuie sa spun ca am avut noroc de o vreme ideala, toate parcurile erau pline, oamenii erau pe iarba, citind o carte, discutand, privind cerul, bucurandu-se de viata intr-un mod tare placut. Si daca tot vorbeam de parcuri trebuie sa spun ca m-a impresionat foarte tare Frogner, parcul sculpturilor. Eram atat de fascinat incat nu ma mai opream din fotografiat, fiecare nou unghi mi se parea mai bun, mai favorabil pentru a surprinde emotia pe care mi-a creeat-o mie aceasta vizita.

Daca orasului Oslo ii lipseste ceva in comparatie cu Stockholm-ul, atunci acest lucru este frumusetea arhipelagului suedez. Am facut o mica croaziera prin Oslofjord, e frumos, insulitele cu casele de vacanta sunt superbe, dar senzatia nu s-a apropiat totusi de cea pe care am simtit-o totusi cu un an in urma la Stockholm.

Dar nu-i nimic, Oslo a avut o multime de alte lucruri cu care sa ma impresioneze, incepand de la minunea arhitectonica care este Opera, cladirea unde vezi ca oamenii se plimba pe acoperis admirand panorama orasului pana la trambulina de sarituri cu schirile din Holmenkollen. Cartierele frumos rasfirate pe dealuri, centrul vechi, palatul regal, portul fortareata, povestile orasului dar mai ales oamenii locului m-au facut sa ma simt ca in vizita pe o alta planeta, acolo unde totul e vesel si frumos. Toate astea mi-au dat senzatia unui vis ireal, utopic.

Pe drumul de intoarcere am avut o escala de catevo ore in Frankfurt si n-am ratat ocazia de a face o vizita in oras. Desi sunt in mare masura de acord cu sloganul ala care zice Deutschland über alles, si in ciuda faptului ca Frankfurt-ul e un oras frumos, cu cladirile vechi de pe malul Main-ului, cu zgarie norii pe care nu prea ii vezi prin alte parti ale Europei, totusi in cele cateva ore petrecute acolo am avut senzatia ca m-am trezit din acel vis si am revenit cu picioarele pe pamant, in lumea reala. Singurul lucru pe care l-am gasit bun in lumea asta a fost faptul ca poti sa mananci si sa bei ceva cu 5 euro, dincolo era cam greu sa faci asta :)

Si pentru ca dupa ce m-am intors de tot in realitatea de acasa am avut o senzatie destul de urata de sfarsit de vara am incercat sa recuperez pe cat posibil. Am mai fugit cateva zile la mare, apoi am reusit sa pun in aplicare impreuna cu Vali un plan pe care ni-l facusem inca de pe la inceputul verii: sa cucerim varful Omu. Asa ca, am profitat de canicula ce se anuntase in Bucuresti in ultimul week-end din August si am fugit la munte. Cu putina rabdare am depasit primul mare obstacol: coada de la telecabina. Odata ajunsi la Babele, am hotarat sa mergem intr-un ritm sustinut, pentru a ne intoarce in timp util la telecabina pentru coborare. Ritmul nostru a fost insa atat de bun, incat ne-am intrecut propriile asteptari, si multi alti excursionisti care pareau ceva mai experimentati pe munte. Am savurat un pic aerul tare de la 2507m si senzatia de a fi pe acoperisul Romaniei si apoi am luat-o usor inapoi spre casa.

A fost inca o implinire personala importanta pe care am simtit-o anul asta, desi nu a fost de anvergura cursei la Ruse si in ciuda faptului ca unii ar zice ca am trisat prin faptul ca am urcat cu telecabina la Babele.

Si pentru ca deja imi incalcasem promisiunea de a nu merge la est de Romania cu ocazia excursiei la Istanbul, si totodata pentru ca imi ramasese o data libera in calendar am hotarat sa bifez totusi si Grecia pe harta calatoriilor. Asa ca pe la mijlocul lui Septembrie am aterizat la Atena. Era inca la fel de cald ca in mijlocul verii, dar gaseai remedii sa te racoresti: cu un frape la o teorasa sau un iaurt inghetat la umbra unui copac. Poata ca tocmai din cauza caldurii grecii luasera o pauze de proteste pe timpul verii si n-am resimtit deloc atmosfera tumultoasa pe care o vazusem pe la televizor.

Ca impresie generala Atena mi s-a parut un oras destul de sters, cu cateva exceptii care au fost cu adevarat deosebite: cartierul Plaka de la poalele Acroplolisului cu tavernele animate si dichisite, Anafiotika cu acele case si alei vopsite in alb si albastru care iti dadeau senzatia ca te plimbi pe insula ca acelea pe care le vezi in reclamele turistice, stadionul Panathinaiko, gazda primelor jocuri olimpice moderne, imbracat in marmura alba si din ale carui tribune se deschide o panorama superba asupra Acropolisului si dealul Lycabettus din varful caruia poti admira tot orasul in cele patru zari. Am trait si acolo senzatiile frumoase ale unui apus de soare asupra orasului si m-am bucurat de atmosfera linistita de langa acea mica manastire greceasca.

Si eu am mai gasit un loc in care m-am simtit bine, o piata publica foarte animata, mai ales dupa lasearea serii, Monastiraki. M-am oprit deseori acolo, sa savurez un gyros sau un iaurt, sa iau pulsul tinerilor care se strangeau in piata, sa admir artistii ambulanti care faceau tot felul de lucruri interesante ca sa capteze atentia trecatorilor. Desi se spune ca piata Omonia ar fi inima Atenei, mie mi s-a parut ca Monastiraki era mult mai atractiva din toate punctele de vedere, atat pentru oamenii locului cat si pentru turisti.

Si pentru ca daca spui Grecia te gandesti neaparat la insule, n-am ratat ocazia sa fac si o vizita in afara Atenei. Am ales Hydra pentru ca mi-o recondase Laura si din cate ma documentasem parea intr-adevar cea mai interesanta. N-a fost chiar asa de simplu sa ajung acolo, am avut cateva peripetii. Mai intai, in prima zi nu mai erau deloc bilete. Asa ca am stat si am cugetat si am hotarat sa imi iau bilet pentru a doua zi, desi vremea se anunta cam improbabila. Parca nu-mi venea sa dau aproape 50 de euro pe bilet ca sa stau pe insula sub o umbrela. Pana la urma m-am hotarat asa ca a doua zi dis de dimineata m-am imbarcat cu destinatia Hydra. Si drumul pana acolo a fost cu peripetii, am avut un rau de mare ingrozitor si neasteptat. Mai mersesem eu cu diverse barci, dar asta era un catamaran de mare viteza care se balansa intr-una sus-jos si dreapta-stanga. Imi era atat de rau incat am vrut sa cobor in primul port in care oprise, noroc ca m-am mai linistit cat a stat in portul ala si ca n-a mai fost mult pana cand a ajuns in sfarsit la destinatie.

In ciuda acestor intamplari mai putin placute si a pretului piperat, adata ajuns acolo n-am regretat deloc alegerea facuta. Atunci cand vasul a intors, sa paraseasca portul apa se facuse atat de albastra incat am crezut ca mi se pare de la raul de mare. Aveam apoi sa realizez ca nu-i nicio vedenie si ca de jur imprejurul acestei isule apa era atat de albastra si de cristalina cum vezi doar in filme. Insula era complet nemotorizata, singurele mijloace de transport dintr-un loc in altul erau pe mare (inclusiv taxi pe apa) sau magarusii pentru transportul terestru.

Pentru ca nu aveam prea mult timp la dispozitie eu am luat-o totusi in graba pe jos de-a lungul coastei stancoase, sa ma bucur si de peisajel frumoase dar sa ajung sa vad si niste localitati mai mici, practic niste sate pescaresti sau semi-turistice: Kamini si Vlychos. Mi-au placut nespus si drumul, si satele si atmosfera rurala pe care am gasit-o acolo. Puteai sa simti linistea si pacea, sa te bucuri de briza care te racorea in arsita amiezii si sa auzi zgomotul valurilor in departare.

Am revenit apoi in Hydra Town unde m-am tot plimbat pe aleile inguste printre acele casute frumoase pana m-am ratacit. Din cand in cand dadeai peste cate o pisica care lenevea la umbra sau uneori te pomeneai in mijlocul acestui mare amfiteatru ca se deschide printre cateva case o superba panorama asupra portului.

Am mai zabovit prin port alaturi de alti turisti la fel de impresionati de frumusetea locului pana cand a venit barca se ne duca inapoi in Atena. Spre norocul meu, la intoarcere a fost un altfel de vas, ceva mai mic. Desi a fost la fel de agitat in incercarea de a trece in mare viteza penste valuri eu am suportat foarte bine drumul de aceasta data si m-am putut bucura astfel de finalul unei zile memorabile.

Intors acasa m-am bucurat de zilele frumoase care au urmat in Septembrie si inceputul lui Octombrie. Am mers mult cu bicicleta, mai ales ca dupa ce am revenit de la Atena mi-am luat o saptamana de ragaz timp in care doar am stat acasa, am terminat proiectul pentru MDP si am iesit la plimbari si terase. Sfarsitul de vara a mai adus in Bucuresti si un eveniment interesant, Poiana Urbana, cu concerte in fiecare week-end. Nu prea am reusit sa merg la prea multe, ba cele interesante erau in zilele in care lucram, ba invers. Notabila totusi a fost prima intalnire live cu Moonlight Breakfast. II ascultam de ceva timp, dar dupa concert m-au convins cu adevarat, asa ca in toamna am mers sa le mai vad prestatiile de inca doua ori.

Sfarsitul lui Septembrie a adus si Bike Fest, desi asteptarile erau foarte mari, totusi nu m-am impresionat aproape deloc, nu mi s-a parut ca a adus in atentia participantilor evenimente si prezentari interesante. O singura exceptie ar fi: proiectiile de filme (cu teme bicicliste) din parc. A fost foarte draguta senzatia sa stai intins pe iarba, in racoarea unei seri de toamna si sa vezi un film.

In Octombrie am plecat la Eindhoven unde am dat nas in nas cu toamna adevarata: ploaie, frig, vreme morocanoasa. Noroc ca au fost si alte lucruri interesante de facut acolo. In prima seara am intrat intr-un coffee-shop, unde am auzit si nefericita veste ca incepand din Iulie, niciun astfel de local din sudul Olandei nu mai servesc alti clienti in afara membrilor.

 

Eu aveam de gand sa dedic o zi din excursie unei vizite la Mastricht, dar vestea asta mi-a dat peste cap planurile, asa ca a doua zi am plecat spre nord, unde urma sa gasesc (inca) taramul fagaduintei. Vizita la Rotterdam n-a fost atat de incantatoare pe cat speram sa fie, ploia a fost atat de sacaitoare incat n-am reusit sa vad prea multe. O vizita in coffee-shop, ceva provizii, un pic de orientare turistica dupa asta si cam atat. M-am mai oprit intr-un bistro de langa podul Erasmus sperand ca intr-un final se va opri si ploaia, dar n-a fost sa fie, asa ca am pornit inapoi spre Eindhoven. Seara am prins finalul maratonului care se desfasurase in oras, in ciuda vremii potrivnice, erau foarte multa lume pe strazi, de la alergatori, la spectatori gura-casca, petrecareti sau sustinatori. Pentru ca gustasem atat de mult experienta saunei de la Stuttgart, am repetat experienta si aici la Eindhoven, desi n-a fost foarte usor sa ajung acolo, era destul de departe de centru si programul mijloacelor de transport fusese perturbat de maratonul care avuse loc pe strazile orasului. Pot sa spun insa ca a meritat efortul, experienta a fost si de data asta placuta.

A doua zi am avut noroc ca iasa in sfarsit soarele, asa ca am vizitat cam tot ce era relevant prin Eidhoven, un orasel mic dar foarte ingrijit si cochet. Arhitectura era grozava, de la cartierele de orasel mic, tipic olandez, pana la zgarie nori sau cladiri futuriste. Chiar daca nu-si asuma deloc veleitati turistice, orasul ofera o experienta placuta pentru un vizitator mai ales prin diversitate, organizare, curatinie si ineditul arhitecturii. Finalul zilei l-am dedicat tot saunei.

 

Odata revenit acasa am adus si toamna cu mine, zile mai scurte, evenimente mai putin notabile, frig si pregatire pentru hibernare. Era momentul sa ma intorc la cinema. A fost o toamna plina de festivaluri in Bucuresti, incepand cu cel al filmelor de Cannes pana la cele nationale. N-am reusit sa merg totusi la atat de multe pe cat mi-as fi dorit, fie pentru ca nu am putut sa-mi fac timp fie pentru ca a aparut o noua problema: lipsa biletelor. Din ce in ce mai multa lume se indreapta spre cinema, mai ales in timpul festivalurilor (destul de promovate in ultima vreme) in care gasesti filme bune care ruleaza doar o singura data. Asta ar fi o veste buna in principiu, dar pentru mine n-a fost atat de imbucurator sa vad ca trebuie sa te agiti cu ceva timp inainte ca sa iti asiguri intrarea la un film.

La sfasitul lui Noiembrie am gasit un eveniment interesant unde am mers: la targul de vinuri. O experienta inedita as putea sa zic. Nu neaparat ca mi-am cultivat in mod deosebit gustul pentru vin, sau priceperea de a aprecia o marfa de calitate, dar era placut sa ii vezi pe cei pasionati in jur cum discuta, degusta si prezinta vinurile. Am avut si placuta surpriza sa ma intalnesc cu Razvan, un mare iubitor de vinuri pe care nu-l mai vazusem de la sfarsitul facultatii.

 

Pentru decembrie am programat o vizita la Antwerpen, pentru a experimenta si un targ de Craciun in stil belgian, dupa ce ma incantase cel luxerburghez in urma cu un an. Din pacate, nu-mi facusem calculele deloc bine, nu m-am interesat cand incepe targul in Antwerpen si abia acolo am trait dezamagirea de a afla ca incepe in ziua urmatoare plecarii mele. Am incercat eu sa incerc o alternativa, poate in orasele din jur, dar n-am avut noroc, doar in Bruxelles incepuse deja, dar eu nu vroiam sa mai merg intr-un oras pe care il vizitasem deja.

Asa ca, am ratat targul de Craciun pe 2012, o sa fiu mai atent cand il programez pe cel din 2013. Nici de o vreme prea prielnica n-am avut noroc. In prima zi m-am plimbat prin oras cu o mare umbrela colorata imprumutata de la Park Inn.

Au tot fost reprize de ploaie si ninsoare chiar si a doua zi, desi atunci s-au mai rarit si am putut sa las umbrela acasa. Orasul e destul de frumos, destule locuri interesante: catedrala, pietele cu centrale cu casele tipic flamande, centrul vechi cu stadutele inguste ticsite cu restaurante si ciocolaterii, cartierul felinarelor rosii, canalul pietonal ce trece pe sub apa pana in cealalta parte a orasului, strazile de shopping, cartierul diamantelor, portul. Orasul a parut un pic sters din cauza peisajului hibernal, sunt sigur ca vara e arata mult mai infloritor.

Cea mai impresionanta mi s-a parut totusi gara, Antwerpen Centraal, atat cladirea in sine care este foarte frumoasa cu o arhitectura de palat, dar si infrastuctura care se desfasoara inauntru: liniile de tren pe patru nivele, magazine, restaurante, o galerie de magazine de diamante. Era ca un mic orasel unde puteai petrece ceva timp admirandu-i frumusetea fara sa te plictisesti. Eu am zis ca intra in orice top al celor mai frumoase gari. Dintre cele pe care le-am vazut eu, cu siguranta as pune-o pe primul loc si abia apoi urmata de garile din Lisabona, Milano sau Madrid.

 

Finalul de an a fost oarecum lipsit de evenimente remarcabile, am asteptat linistit perioada sarbatorilor. Pentru ca ratasem targul de Craciun in Belgia, am hotarat sa mergem aici la noi, la Universitate, mai ales ca il prezentase Oprescu ca rivalul celui de la Viena. Am fost destul de dezamagit totusi, de atmosfera kitch si de mizeria de peste tot (mocirla pe jos, iluminat prost, lipsa spatiilor unde sa-ti bei vinul sau sa-ti mananci carnatul).

 

Am avut parte apoi de un Craciun Fericit acasa, ca de obicei. Revelionul am ales sa-l prind tot la serviciu si de data asta. E deja al cincilea la rand si a inceput sa ma plictiseasca, a devenit si asta un eveniment monoton, desi e o seara care arata cu totul altfel decat noptile obisnuite de la serviciu.

 

Ma opresc aici cu foiletonul memoriilor din 2012. Nu-mi doresc decat ca anul ce tocmai a inceput sa fie cel putin la fel de interesant, sa am parte de sanatate, sa cunosc oameni frumosi, sa ajung sa vad locuri care sa ma impresioneze si la sfarsutul lui sa raman cu o multime de momente memorabile si frumoase.