2012 flashbacks (II)

Revin acum cu momentele memorabile din anul ce se va incheia maine. Ianuarie a inceput letargic, dar am iesit repede din amorteala in acea seara de duminica, 15 Ianuarie, punctul culminat a revoltei hipsterilor, cum au denumit-o unii. Cum am trait atunci am povestit deja, nu mai revin. Vreau doar sa spun ca am fost destul de prins in toata miscarea care a urmat in saptamanile urmatoare. Chiar daca n-am fost eu unul dintre protestatarii cei mai virulenti sau cei mai prezenti din Piata Universitatii, am raspuns de multe ori apelurilor celor care incercau sa tina miscarea asta in viata.

Avea sa urmeze cea mai dura iarna pe care am cunoscut-o, zapada cum doar bunicii si-o aminteau apoi ger de -20 grade. Am preferat totusi sa infrunt de multe ori conditiile vitrege si sa fiu prezent acolo decat sa astept pasibil in fata televizorului sa se schimbe ceva. Am trait si momente de bucurie cand am vazut ca sunt multi cei carora le pasa de ce se intampla in tara asta, si emotii cand ii vedeam pe baietii care veneau seara de seara acolo cu ceai cald, dar si deziluzii cand vedeam ca miscarea moare. Am fost in mars prin centrul vechi incercand sa ii molipsim si pe cei care stateau in pub-uri, fara prea mult succes, din pacate. Am simtit totusi ca ceva s-a schimbat dupa perioada asta, si nu ma refer ca Boc a trebuit sa plece sau ca MR Ungureanu nu a avut viata lunga ca prim ministru. Ci mai degraba ma refer la faptul ca au fost destui care au avut curajul nesupunerii si au refuzat sa traiasca bine intr-un stat politienesc.

Au fost multi care si-au asumat atunci un rol de lideri, dar cred ca doar Claudiu Craciun a reusit sa se impuna cel mai bine, poate in primul rand pentru ca a acceptat dreptul tuturor de a protesta pentru cauza pe care o sustine: de la ultrasii care cereau libertate pentru suporteri pana la ecologistii care aparau Rosia Montana.

Ultimul puseu al protestelor de la Universitate a fost mitingul anti-ACTA de pe 11 februarie. In noapte dianinte ne-am pregatit masti anonymous impreuna cu Vali, la serviciu. Apoi am fost impreuna sa strigam acolo tot pentru libertate. Era atat de frig incat nu am rezistat foarte mult, a trebui sa ne recapatam suflul cu un ceai cald in pasaj la Universitate, apoi am revenit in piata pentru o noua runda de proteste.

In ziua urmatoare eram in Malaga, in ciuda zapezii care revenise cu o noua repriza consistenta in Bucuresti. Reusisem sa ajung acolo pe inserat si am prins un apus superb intr-un aer primavaritic din sudul Spaniei. Aveam in minte inca scandarile din piata dar ma bucuram totusi ca lasasem in urma toate nemultumirile de acasa, tot frigul si toata zapada si ajunsesem in acel loc minunat chiar si doar pentru doua zile.  Era prima iesire din 2012 si mi-a lasat amintiri frumoase, de la palmierii si plajale intinse pana la carnalalul din Malaga sau ineditul Gibraltar.

 

Am scapat cu mare greutate din iarna, aveam sentimentul ca nu mai ies din statea de hibernare. Abia prin martie s-a dezmortit vremea. Atat am asteptat, m-am suit in sa si am plecat sa pedalez, imi aduc aminte ca desi era destul de cald incat sa ies doar cu pantalonii scurti pe campuri era totusi zapada. Tot in martie am mers in Sicilia, la Catania si Taormina si as putea sa spun ca reintalnirea cu Italia a fost mai mult decat placuta. Atmosfera frumoasa, pe care am savurat-o pe deplin avand in vedere ca am fost intr-o echipa ceva mai mare fata de plecarile obisnuite. Am pierdut ceva la capitolul locurilor vizitate, am castigat insa o experienta frumoasa a placerii de a savuta pe indelete clipele de vacanta.

In aprilie am avut parte de o vreme foarte morocanoasa la Stuttgart, dar am reusit totusi sa bifez punctele fierbinti ale orasului, ba chiar sa raman cu ceva timp liber in ultima seara cand am avut placerea sa descopar exerienta unui centru spa-sauna.

 

In luna mai am trait experienta Skirt Bike, desi evenimentul in sine nu a fost deosebit a avut un impact destul de mare prin prisma fotografiilor pe care le-am facut acolo si a persoanelor pe care le-am cunoscut. Povestea fotografiilor a avut un succes imediat, postarea respectiva a devenit rapid cea mai populara dintre toate articolele de pe blogul foto. A starnit un interes enorm, am fost ajutat mult si de alte re-publicari ale link-ului spre blog. In ciuda faptului ca vremea n-a fost prielnica, a fost innorat, ba chiar a si plouat un pic, am avut noroc sa fac fotografii bune, multe dintre ele chiar foarte reusite. Am fost ajutat evident, de fetele frumoase care au fost prezente la acest eveniment. Celalat eveniment notabil din mai a fost Noaptea Muzeelor pe care am inceput-o devreme cu vizita la noua Biblioteca Nationala si am sfarsit-o spre dimineata dupa vizita la Muzeul Aviatiei. A fost o experienta interesanta, am vazut un concert si o piesa de teatru in la Biblioteca Nationala si  am vizitat Biblioteca Centrala Universitara Carol I, care arat intr-adevar deosebit.

 

Si uite asa am ajuns in iunie, luna de care sunt iremediabil indragostit. Cu destule evenimente: a debutat cu nunta lui Vali. Am fost doar la cununia civila, pentru ca dupa indelungi consilii de familie au hotarat sa faca doar o reuniune restransa la restaurant, asa ca noi n-am fost invitati. A fost prima casatorie dintre noi, cei trei crai de la scara trei. Am iesit insa in seara urmatoare sa facem un schimb de impresii si sa punem tara la cale.

 

A urmat apoi Street Delivery despre care am spus deja destule, a ramas evenimentul meu favorit din Bucuresti inca de cand l-am descoperit intamplator in urma cu cativa ani. Ca de fiecare data aici am gasit numai oameni frumosi care fac lucruri interesante. A fost placuta seara aceea pe care am petrecut-o cu Laura, dand cateva ture dintr-o parte in alta si a fost apoi surpriza placuta de la concertul Subcarpati care au creat o atmosfera extraordinara timp de doua ore si la care a venit atat de multa lume incat nu vedeai unde se termina multimea. Anul asta am avut noroc de o vreme superba, au avut si ideea de a pune o mini-piscina chiar la intrarea pe Arthur Verona, era o atmosfera superba cu copiii care se balaceau in piscina, cu oamenii care se relaxau pe iarba din parc, cu carti, cu biciclete si multe alte treburi frumoase. Am mers vineri, am facut poze, am vazut concertul Coma, iar cand am revenit a doua zi am gasit o parte din pozele pe care le trimisesem celor de la Arhi Foto intr-o mini expozitie temporara cu cele mai interesante fotografii facute in ziua anterioara. Ultima zi de Street Delivery am ratat-o pentru ca am plecat spre urmatoarea destinatie.

 

Si aceasta avea sa fie Istanbul. Desi promisesem sa nu merg niciodata la est de Romania m-a convis oferta celor de la Tarom si review-urile bune pe care le primisem de la Matei si am ajus si in Turcia. Prima impresie a fost una foarte proasta. Multa tiganie, mai ales in zona in care am schimbat metroul cu tramvaiul, apoi aglomeratia, apoi faptul ca nu am gasit deloc usor hotelul. Dupa un drum de apoapte 4 ore la la aeroport la hotel am ajuns in sfarsit sa gasesc si Radisson-ul, unde m-a asteptat o alta surpriza: ca nu puteau sa-mi faca preautoziare pe card pentru ca era de debit, asa ca a trebuit sa-mi faca vanzare, desi eu as fi vrut sa platesc la sfarsit partial cu lirele care-mi ramaneau. Mi se facuse foame apoi asa ca am intrat in primul restaurant de langa hotel si am comandat un kebab :) Nu era tocmai ce-mi imaginasem, au venit mai intai 5 farfurii cu diverse chestii: de la muraturi, salate pana la paine. Nimic consistent insa. Am inceput eu sa mananc si pana la urma a venit si carnea, iar mie mi-a venit inima la loc ca n-am dat banii degeaba. Am invatat eu zilele urmatoare care e treaba cu kebabul si shaorma la turci si ca trebuie de fapt sa ceri doner durum ca sa semene cu ce gasim pe la noi.

Impresia negativa a inceput sa se stearga putin cate putin pe masura ce am ajus sa conosc si zonele mai frumoase din oras. Prima dupa-amiaza am acoperit principalele obiective turistice, unde am avut si noroc sa nu prind coada avand in vedere ca era deja trecut de pranz. Asa ca am reusit sa vad la foc automat Hagia Sophia, Basilica Cistern, Moscheea Albastra si palatul Topkapi. Experienta de la Moscheea Albastra a fost cu siguranta cea care mi-a placut cel mai tare. Atat ineditul situatiei, cat si frumusetea ei sau diferentele culturale fata de tot ce cunoasteam m-au fermecat. Bine-inteles ca mi-a placut foarte mult si cum ma plimbam pe acolo cu adidasii in mana si fustita albastra care sa-mi acopere genunchii.

Au urmat apoi privelistile pe care le-am intalnit asupra orasului pus pe coline si asupra Bosforului si imaginea s-a transformat complet. Ca sa fie o schimbare desavarsita am incheiat ziua cu o revelatie. Cand am iesit seara la o tigara inainte de culcare am zis sa dau o tura si prin spatele hotelulul, ca in fata era o intersectie foarte aglomerata si galagioasa. Acolo am desoperit fascinantul cartier Ortakoy, chiar pe malul Bosforului, langa pod, plin de terase, vanzatori ambulanti, oameni iesiti la promenada, la un suc sau pur si simplu la vorba pe o banca pe malul apei.

A doua zi a urmat un tur de forta prin alte locuri interesante: cartierul Galata si turnul de acolo si privelistile nemaipomenite asupra orasului, apoi mai departe prin centru, in Sultanahmet, prin bazar, prin cartierul universitar. Am mai intrat apoi intr-o moschee, la Süleymaniye pentru ca imi placuse prea mult experienta de la Moscheea Albastra din ziua precedenata. Dupa amiaza mi-am dedicat-o unei croaziere pe Bosfor. A fost o decizie semi-inteleapta. Partea negativa a fost ca am nimerit pe un mini-vaporas unde n-am avut niciun fel de ghid care sa ne explice ce vedem si pe care l-am asteptat si foarte mult sa plece din port. Partea buna a fost ca fiind un vaporas mic si doar vreo 10 pasageri, m-am putut misca in voie si am putut sa fac fotografii peste tot, in toate unghiurile. Una peste alta, n-a fost pierdere de vreme, chiar daca dupa 3 ore de stat in soare m-am ales cu o arsura destul de puternica pe fata. Dupa croaziera m-am hotarat sa pun si eu piciorul pe alt continent asa ca am luat un boat-bus care traversa Bosforul. Acolo nu era nimic prea interesant, asa ca dupa cateva poze m-am urcat inapoi pe vas si am revenit in partea europeana. Macar tehnic am pus si eu piciorul in Asia totusi.

Ultima parte a zilei am rezervat-o pentru turnul Sapphire. Panorama asupra orasului de la etajul 54 iti taia rasuflarea. Am ramas acolo la o prajitura si un suc si am vazut apusul apoi orasul dupa inserat. Seara tarziu se facuse deja 19 iunie si am hotarat sa ies acolo in Ortakoy, langa hotel. Nici ca se putea gasi un loc mai bun pentru o seara perfecta in care m-am simtit minunat. Si pentru ca lucrurile bune vin la pachet am mai primit un cadou cand m-am intors in camera: am aflat ca doua dintre fetele pe care le fotografiasem la Skirt Bike au castigat competitiile pentru cea mai chic biciclista si pentru cea mai frumoasa biciclista pe un rent-a-bike. Cred ca imi voi aduce aminte mult timp se acea seara minunata pentru ca am fost cu adevarat fericit.

 

Pentru data de 30 iunie ma pregatisem (moral) indelung: urma sa aiba loc un eveniment de mare amploare, si anume inaugurarea autostrazii Bucuresti-Ploiesti de catre biciclisti. In ciuda conditiilor deloc propice (lipsa oricarui manazin de pe traseu) eram foarte extuziasmat si nerabdator sa fac acest traseu alaturi de alte sute (sau chiar mii) de biciclisti. Dar pentru ca traim in Romania si suportul autoritatilor e sublim dar lipseste cu desavarsire, evenimentul a fost anulat cu o zi inainte pentru ca autostrada nu era gata, si nimeni nu vroia sa-si asume suportul pentru aceasta actiune.

Asa ca, pentru ca pregatirea fusese atat de consistenta (programul de la serviciu schimbat, bicicleta curatara, camera de rezerva achizitionata, doza de entuziasm umpluta la maxim) am hotarat sa plecam la Ruse in ceea ce avea sa fie cea mai lunga cursa pe care am facut-o vreodata.

Am plecat la 7 dimineata si am mers intr-un ritm foarte bun pana la OMV-ul de la intrarea in Giurgiu. Am facut doar o pauza de o tigara in cautarea unui magazin, dar pentru ca nu era niciunul prea aproape am dat-o direct pana la Giurgiu. Am asteptat aproape o ora la OMV, dar pentru ca Matei intarzia am luat-o inainte si ne-am intalnit abia la urmatoarea benzinarie.

Drumul de acolo a fost in ritm domol, ne-am tot oprit sa facem poze din loc in loc.

 

Am dat o tura prin Ruse, am schimbat banii, am luat ceva din supermarket si apoi ne-am tras sufletul si ne-am umplut burtile la restaurantul Happy Bar & Grill unde aveau chiar si meniul in romana. Drumul de intoarcere a fost ceva mai complicat, se simteau kilometrii acumulati, se facuse deja si foarte cald. Dealul de la iesire din Giurgiu m-a secat de puteri, am avut noroc ca am gasit o oaza in desertul ala unde ne-am putut realimenta. Am strans din dinti si am dat drum intins spre Bucuresti apoi cu o singura pauza in comuna 1 Decembrie. La 7 seara era deja acasa, epuizat dar fericit ca am facut performanta asta pe care o consideram peste puterile mele la un moment dat. Aveam intr-un fel nevoie pentru psihic de drumul asta, pentru ca pana atunci puteam sa povestesc doar despre isprava Sinaia-Bucuresti, dar deja de atunci trecusera 7-8 ani si devenise istorie.