Iluzii si deziluzii

Am avut in urma cu trei saptamani senzatia ca ceva se intampla cu adevarat si ca Romania se va trezi din starea de nepasare in care era cufundata. A fost, din pacate, doar o iluzie. Revolta pornita atunci a ars la fel de repede ca un bat de chibrit. Furia aceea dezlantuita pe strazi a tinut romanii captivi in fata televizoarelor doar o seara, in loc sa-i scoata pe strazi. Show-ul televizat poate ca le-a placut, din moment ce s-au batut recorduri de audienta, dar au revenit rapid la povestile cu zane mondene, silicoane si scandaluri. In pauzele publicitare au preferat sa se bata pe ofertele la tigai, macar acolo nu riscau sa primeasca un baston pe spate.

Visul ca putem fi solidari si dorinta de a ne uni vocile cerand libertate si democratie s-au transformat rapid intr-o deziluzie. De fiecare data cand am revenit in piata am gasit din ce in ce mai putini oameni. In seara asta nu cred ca erau mai mult de 150 de persoane. Unii au plecat odata cu viscolul, altii odata cu gerul, altii cand nu au mai fost acolo televiziunile pentru a-i filma.
Dar ce cred ca i-a oprit pe romani sa vina in Piata Universitatii a fost in primul rand nepasarea. Ignoranta si resemnarea sunt atat de adanc inradacinate in fiinta noastra, incat cred uneori ca ne meritam soarta. Precum ciobanul din Miorita asteptam fara speranta sa fim mintiti, umiliti, furati, batjocoriti. Ne vedem de bietele noastre preocupari zilnice si comoditatea ne opreste sa alocam o ora si pentru aspiratiile la un viitor mai bun, daca nu pentru noi, pentru cei ce vor veni dupa noi. Pentru ca daca vom tolera atitudinea celor care ne conduc acum, cu siguranta cei ce vor veni dupa ei vor face la fel. Vor continua sa minta, sa fure, sa ne ignore. Pentru ei vom fi doar electoratul care poate fi cumparat cu o punga de zahar o data la patru ani.

A ramas in Piata Universitatii doar grupul de visatori pentru care am maxim de respect. Ei au rezistat si viscolului si temperaturilor de -15 grade in numele unor dorinte sincere. Au dat dovada de solidaritate si unitate, au dat exemple de spirit liber si convingere ca pot schimba ceva. De visatori si optimisti avem nevoie, nu de resemnati si plangaciosi. Am fost cu ei in seara asta intr-o "excursie" prin centrul vechi, sa strigam "Romania, Trezeste-te!" si sa-i chemam in Piata pentru viitorul nostru, al tuturor. Am fost inca o data dezamagit de privirile pline de mirare ale celor din pub-uri, care se uitau la noi doar ca la o curiozitate. Ma asteptam sa vad macar cativa care sa-si lasa berea pe masa si sa ni se alature pe loc. Daca de la cititorii de Liberatea nu ma astept sa-si manifeste vreo atitudine civica, sper ca tinerii Romaniei vor ajunge sa inteleaga ca a trai (bine, eventual) nu inseamna doar sa mananci, sa iesi la bere, la film sau la cumparaturi prin mall-uri.

Sunt si raman un visator, asemenea celor din Piata Universitatii, si vreau sa sper ca in curand va veni ziua cand romanii vor iubi democratia mai mult decat televizorul. Ii astept pe toti iubitorii de libertate sa iasa din case, din pub-uri, din mall-uri, din masini si sa vina in Piata Universitatii. Vor gasi acolo, la fantana din fata Facultatii de Arhitectura, in fiecare seara de la 8 la 10 cei mai frumosi oameni din Romania.