Toamna cu parfum de vara

A trecut atat de mult timp incat nici nu imi mai aduc aminte bine cum era 15 septembrie atunci cand marca prima zi de scoala. Mi-au ramas vag niste amintiri cu un gust un pic amar. Bucuria revederii colegilor era estompata de sentimentul trist al sfarsitului de vacanta si de vara.
Acum timpul are parca alte dimensiuni, si trebuie sa ne uitam mai degraba in calendar decat la termometru ca ca spunem in ce anotimp suntem. Au fost peste 30 de grade toate zilele astea si nu am deloc sentimentul ca se termina vara. Pe cat de plina a fost pe atat de repede s-a scurs si totusi acum pe final ma simt mai in forma ca niciodata. Nu simt deloc nevoia sa ma revin la un ritm mai molcom, ba dimpotriva am atat de multa energie incat as putea sa o iau cu elan de la capat.

Am scapat de incertitudinile care ma chinuiau prin Aprilie punand capat relatiei in care ma simteam din ce in ce mai inconfortabil. E adevarat ca am fost mai mult silit de imprejurari si ca m-au chinuit ceva remuscari atunci, dar pentru ca lucrurile au inceput sa se desfasoare intr-un ritm alert starea proasta mi-a trecut destul de repede iar acum, privind inapoi, ma bucur ca s-a terminat in acel moment.
Am inceput sezonul chiar in primele zile ale lui Mai cu o mica vacanta la Cannes. Coasta de Azur este una dintre destinatiile de care nu m-as putea satura niciodata. Poate ca pare snobism, dar mie mi se pare o destinatie de vis in care poti sa te simti bine chiar daca nu ai banii pe care ii cheltuie acolo obisnuitii locului. Am stat la plaja, am facut o plimbare pe insula Sainte-Marguerite, am mers pana in pitorescul St Paul de Vence, ba chiar mi-am permis cateva reprize de balaceala desi apa era cam rece la inceputul lui mai. Vacanta s-a terminat cu o cursa intre aeroporturi. Ne-am intors pe la miezul noptii la Bucuresti, am dat o fuga pe acasa sa-mi schimb hainele si bagajul si in aceeasi noapte am fugit inapoi la aeroport sa prindem cursa de dimineata cu destinatia Hamburg.

Am ajuns acolo pentru un training de 3 zile care a fost destul de solicitant si nu ne-a lasat aproape deloc timp liber, din pacate. Am reusit sa facem intr-o singura seara o plimbare de o ora prin oras, destul ca sa-mi fac o impresie, cu siguranta superficiala totusi. A fost o experienta placuta, mai interesant decat trainingul in sine a fost interactiunea cu colegii nostri de prin alte hoteluri din lant. Am socializat destul de mult, atat in cadrul activitatilor organizate cat si in doua seri in care am iesit la o bere nemteasca si nefiltrata:)Si pentru ca am inceput luna asa de puternic, am incheiat-o tot cu o mica escapada, de data aceasta trecand granita la sud de Dunare in oraselul Veliko Târnovo. Impresia a fost destul de favorabila, asezarea pe dealuri impreuna cu cetatea il face pitoresc, dar este totusi o destinatie unde nu ai ce sa faci prea mult timp, in cateva ore poti sa acoperi tot ce e important de vazut.

Cel mai mandru de toate cele facute in vara asta sunt de sezonul de bicicleta. Daca vara trecuta a fost un esec total pentru ca inceputul a fost stricat de entorsa care m-a chinuit multe saptamani iar sfarsitul de un idiot care mi-a deschis portiera in fata ajungand pe la Urgenta cu o unghie sfasiata, vara asta am fost hotarat sa razbun sezonul trecut si sa profit de noua achizitie cu doua roti. Asa ca acum dupa peste 70 de ore in sa si aproape 1400 de km parcursi pot sa-mi aduc aminte cu placere de 3 curse la Snagov, inca vreo 3 pe la Tartasesti-Slobozia Moara-Chiajana dar mai ales de cele doua excursii la munte cu ceva emotii legate de prinderea trenului.
Prima oara am fost prin mai cu bicicletele sus pe masina. Am lasat masina in Sinaia si am inceput sa urcam usor mai departe. Desi vremea era la inceput morocanoasa, de-abia se oprise ploaia pana in Predeal s-a facut superb. Ne-am oprit acolo la o pizza cum de mult nu mai mancasem si dupa o mica sedinta de cursa am hotarat sa continuam spre Brasov in speranta ca vom prinde trenul potrivit care sa ne aduca inapoi in Sinaia la masina. Nu doar ca am ajuns la timp, dar am mers nesperat de repede ajungand de la Predeal la Brasov in maxim 45 de minute ajutati de un drum in coborare. Si cum ne-am vazut noi in gara cu biletele luate si cu inca 30 de minute la dispotie ne-am gandit ca ar fi pacat sa nu facem si o vizita in centru. Am ajuns repede am stat la o sedinta foto acolo si am incalegat inapoi spre gara. Nu doar ca ne-am despartit fara sa ne dam seama in cautarea drumului de intoarcere, ba mai mult amandoi am nimerit pe un drum care nu era deloc cel mai scurt si am ajuns la tren in ultima clipa. Biletul era destul de scump iar trenul a facut aproape la fel de mult cat am facut si noi pe biciclete. Intr-un final am ajuns acasa dupa miezul noptii.
A doua excursie a fost prin iulie, de data asta intr-o formula de 3. Ziua n-a inceput foarte bine, una dintre biciclete a fost urcata in tren cu pana. Noroc cu tehnologia netului mobil, pana am ajuns in Predeal am putut sa ne asiguram ca avem unde sa o depanam. Asa ca dupa ce s-a rezolvat si aceasta problema am facut o oprire pentru inca o pizza la terasa aia de langa gara si am pornit la vale spre Sinaia. Am mers destul de bine, dar din pacate drumul era cam aglomerat si nu era foarte confortabil sa cobori cu viteza printre atatea masini. Conform sedintelor de cursa am hotarat sa mergem pana in Ploiesti si sa luam de acolo trenul inapoi spre casa. Sincronizarea a fost perfecta, fortand un pic pe final pentru a ajunge la timp. Ce sa vezi, cand ajungem la gara se anunta ca din cauza canculei trenul are 40 de minute intarziere. Mai facem o sedinta si ne hotaram ca ar fi pacat sa nu vedem si centrul Ploiestiului, asa ca plecat intr-acolo. Pana la urma ne oprim la un Micro pentru o pauza de hidratare si ne-a lovit inspiratia sa renuntam la mersul in centru si sa ne intoarcem la gara. Si spun inspiratie pentru ca trenul n-a mai avut o intarziere atat de mare si am ajuns inapoi in gara chiar cand se afla pe peron.
Si pentru ca toamna asta are inca parfum de vara sezonul nu e inca declarat incheiat, sper sa mai incapa in el cateva curse, mai ales ca week-end-ul trecut am facut o cursa sa 110 km pana la Snagov.

Iunie a inceput bineinteles cu Street Delivery, evenimentul meu preferat care se desfasoara in Bucuresti. Am trecut pe acolo in fiecare zi, m-am plimbat, am vizitat, am facut poze, am mancat de la Bacania Veche, am asculat muzica, am intalnit oameni frumosi. Apropo de poze de la Street Delivery am avut bucuria sa vad una din fotografiile facute de mine anul trecut in revista celor de la Tarom in vara asta. Am fost fericit ca cineva a apreciat-o dar si cand am vazut ca prienetii si cunoscutii mei s-au bucurat si ei pentru mine.

De ziua mea am ales sa merg la Amsterdam. Mai fusesem acolo de doua ori, de fiecare data doar in tranzit, asa ca de data asta hotarasem sa savurez un pic mai relaxat atmosfera orasului. Cum spunea un prieten citand din clasici, am vrut sa "prind rasaritul la Neptun, dupa primul fum". Am regasit in oras acelasi sentiment de libertate bine inteleasa si in plus am descoperit de data asta si cartierul Jordaan, care desi nu e atat de popularizat ca destinatie turistica e de o frumusete deosebita.

Au incaput in vara asta si doua reprize de mare si un road-trip la altitudine. Plaja e din ce in ce mai ingusta incat am inceput sa am corversatii nostalgice despre ce vremuri erau acum 3 ani. Pentru circuitul de 2 zile la aer curat am ales sa fiu un deschizator de drumuri printre prietenii ci cunoscutii mei si sa fiu cel dintai care anunge pe Transalpina. Asa ca, trezit foarte devreme am plecat sa descopar cea mai inalta sosea din Romania. Asa ca ciorba de pranz o mancam deja la Ranca pentru ca apoi sa continui urcarea pe Transalpina cu multe pauze pentru a admira peisajul si pentru fotografii. Tot drumul e intra-adevar spectaculos, soseaua urca in unele locuri chinuitor pentru masini, daca ignori cei cativa kilometri inca neasfaltati te bucuri de placerea de a parcurge acest drum datorita asfaltului proaspat turnat, al peisajelor superbe, al frumusetii naturii nealterata de prezenta obositoare a unui numar mare de oameni. Am trecut prin niste sate parca desprinse din povesti, neaos ardelenesti, cu case atat de ingrijite ca ai fi zis ca sunt abia ridicate si cu fanatele de pe dealuri unde fiecare fir de iarba era la locul lui. M-am oprit pentru o mica pauza in Jina, un sat cu oameni gospodari alflat in varful unui deal pentru a simti cu adevarat atmosfera locului.
Am ajuns candva spre seara in Sibiu, orasul care imi e cel mai drag de pe la noi. Chiar ma gandeam atunci ca dintre Transalpina si Transfagarsan tot Sibiul mi-a placut mai mult. A doua zi am facut o vizita scurta pe la muzeul Astra si apoi am pornit lungul drum inapoi spre casa, de data asta traversand muntii pe Transfagarasan. Vazand ambele sosele la interval de doar cateva ore as putea spune ca mai spectaculos ramane totusi Transfagarasanul, parca muntii sunt mai stancosi si peisajele iti taie respiraria. Balea, cu lacul, cascada, si cabana contribuie la farmecul locului, dar din pacate aglomeratia de acolo te face sa ai senzatia ca esti mai degraba pe Lipscani sambata seara decat in mijlocul naturii.
Pentru ca era atat de cald incat si acolo sus la 2000 de metri simteai nevoia sa stai la umbra am zabovit destul de mult la Balea si abia dupa pranz am pornit-o la vale spre Pitesti. Drumul nu e chiar rau in prima parte, dar e o portiune de vreo 10 km mai sus de Vidraru care e plina de gropi si acolo se merge groaznic. Am mai facut un popas la Vidraru, si impins de curiozitate am urcat si cele aprape 1500 de trepte pana sus la cetatea Poenari. Nu imi facusem exact calculele si nu realizasem cat de mult inseamana 1500 de trepte, dar manat de ambitie am ajus pana sus. Ruinele nu sunt chiar cele mai spectaculoase, peisajul merita privit de acolo, dar cel mai deosbit aspect ramane tot urcatul dealului ce pare ca nu se mai termina. Apoi m-am oprit si la Curtea de Arges pentru cativa mici si sa vad celebra manastire. In razele asfintitului turnuletele ei arata monumental, cu adevarat o epopee arhitecturala. Candva aproape de miezul noptii am ajuns acasa cand abia incepuse sa se simta timid racoare nooptii dupa o zi torida.

Cel mai asteptat moment al verii a fost cu siguranta calatoria la Stockholm. Visul meu nordic de ajunge in lumea verilor in care nu se intuneca si a iernilor cu aurora boreala s-a oprit deocamdata anul asta in frumoasa capitala a Suediei. Am fost impresionat in primul rand de principala atractie a lor, adica blondele suedeze si socat de cat de mari pot fi preturile, desi stiam ca va fi o destinatie scumpa. Oamenii sund veseli si prietenosi, vorbitori de engleza si dornici de a te ajuta. Dupa experientele avute as putea spune ca mitul conform caruia nordicii sunt reci nu se confirma. Poate ca nu sunt atat de expansivi in manifestari ca un italian sau spaniol de exemplu, dar asta e o alta chestiune. Mai des mi s-a intamplat sa fiu ignorat de un "sudist" macar pentru faptul ca nu ii adresam o intrebare in limba lui decat sa primesc un raspuns neprietenos de la neamt sau un nordic.
Orasul e frumos in primul rand pentru ca il ajuta asezarea lui pe insule, ai parte aproape oriunde de o panorama frumoasa. In prima zi am facut un tur de acomodare prin centru. Am avut noroc si de o vreme ideala, undeva pe la 25 de grade. Gamla stan este centrul lor vechi, asezat pe una dintre insule si gazduieste palatul regal dar si stradute fermecatoare, unele pline de magazine sau restaurante si frecventate de o puzderie de turisti, altele mai linistite, strajuite de case vechi dar frumos renovate. Parca pasii facuti in sus si in jos pe pavate te poarta in lumea unui secol trecut. Te poti opri la un colt de strada, pe o banca la o terasa doar pentru a te bucura de atmosfera placuta.
Dar nu-i timp de pierdut pentru ca vacanta e scurta si orasul are multe de oferit. Ajung si la primarie, o cladire cu o arhitectura care aduce mai degraba cu un stil venetian. Te mai racoresti un pic in curtea umbrita a palatului apoi iesi pe terasa, la marginea apei pentru a admira de aici privelistea centrului vechi. Seamana un pic cu terasa palatului de la Mogosoaia, doar ca aici ai norocul sa vezi altceva in afara de niste vile opulente de celalta parte a apei. Mi-as fi dorit sa urc si turn, sunt sigur ca de acolo orasul ar fi parut si mai frumos, dar din pacate erau fully booked pentru tot restul zilei.
Am mai facut o plimbare prin centru, am luat un sandwich pe unul din nenumaratele maluri ale apei ce inconjoara insulele pe care se intinde orasul si apoi m-am indreptat cu o barcuta spre Djurgården, o alta insula, evident. Aceasta gazduia un parc de distractii, foarte popular printre localnici dar si turisti din cate am observat. Eu nu sunt un fan al acetui gen de activitati asa ca am ales sa merg in imediata apropiere, la muzeul Skansen, asemanator ca stiu muzelui satului din Bucuresti sau Astra din Sibiu. Pentru autenticitate, angajatii se plimbau prin acest muzeu in aer liber imbracati in costume populare de epoca. Am prins chiar si un mic spectacol de dansuri traditionale. Cea mai interesanta parte a muzeului mi s-a parut totusi mini-gradina zoo cu animale nordice, poate si pentru ca vazusem reni, elani sau zimbri doar in poze pana atunci. Seara s-a incheiat cu cateva poze la asfintit printre catargele barcutelor ce strajuiau malurile insulelor.

A doua zi am luat inspirata decizie de a iesi un pic din oras, mai ales ca toate recomadarile turistice indicau macar o calatorie prin arhipelag. Aca ca mai intai am mers la Vaxholm, un mic orasel, gazda unui castel, a unei stradute de cumparaturi foarte populat pe timpul verii mai ales in week-end de locuitorii orasului care au cate o casuta pe aici. Pe la pranz am revenit in oras si cum vremea tinea cu mine m-am gandit ca mai intra o calatorie pentru restul zilei asa ca destinatia aleasa a fost Sandhamn, o micuta asezare, mai mult sezoniera, undeva la 50 de km de Stockholm, tocmai la iesirea din arhipelag spre Marea Baltica. Satucul asta abia poate fi gasit pe harti (de exemplu pe harta celor de la Tripadvisor nici macar nu apare) pentru ca are doar 100 de locuitori permanenti, dar e impresionant cat de insufletit era locul atunci cand am ajuns eu. M-am lamurit pana la urma ca pe timpul verii numarul locuitorilor creste pana la cateva mii, carora li se adauga si multi turisti veniti in excursii de o zi. Era o atmosfera de vacanta intr-o superba amiza de august: terase si restaurante pline de oameni, portul unde se inghesuiau barcute care mai de care mai frumoase, copii pe sky-jet in jurul lor, turisti la un picnic pe pontoane sau pe nisip. Ba chiar si un concert cu o trupa care canta chiar muzica buna si anima atmosfera.
Interesanta a fost si calatoria pana aici. Am mers cu un autobuz aproape o ora pana intr-un mic port pe nume Stavsnäs de unde am sarit repede intr-un micut feribot care urma sa ajunga pe aceasta insula. Abia dupa de am urcat am remarcat ca functiona in regim de "personal" adica oprea la toate insulitele si portuletele din parcurs pentru a imbarca sau debarca chiar si un singur calator. Asta nu a facut calatoria mai putin interesanta, ba dimpotriva, am savurat fiecare minut din plimbarea asta pe apa care a durat mai mult de o ora. La intoarcere am luat un feribot mai mare, care avea mers de accelerat si n-am mai facut popasuri nicaieri.
Seara am incheiat-o intr-un cartier caruia ei ii zic SoFo (inspirati evident de mai celebrul SoHO) apoi cu o plimbare nocturna prin centru.

A treia zi am avut din pacate parte de o vreme morocanoasa, a plouat toata ziua, ba chiar in prima parte a turnat cu galeata. Asa ca n-am avut ocazia sa fac prea multe lucruri. Am mers pe o alta insula, acolo unde se afla resedinta regala numita Drottningholm Palace. Desi palatul regal se afla chiar in centru vechi, langa parlament, familia regala locuieste totusi la Drottningholm, un domeniu care aduce intr-o oarecare masura cu Schoenbrunn.
In partea a doua a zilei am fost sa vad Ericsson Globe. Asta e sala lor polivalenta, gazda meciurilor de hochei pe gheata dar si a unor evenimente culturale sau concerte. Are forma unei sfere imense, fiind cea mai mare cladire de acest gen din lume se pare si a capatat de curand o noua atractie: doua capsule care urca pe cupola exterioara pana sus in varf pentru a admira privelistea orasului. Desi era destul de scump am hotarat sa incerc totusi experienta asta. Pot sa spun ca a fost interesanta calatoria cu capsula, dar in ceea ce priveste panorama a lasat de dorit pentru ca din pricina vremii aveai o imagine clara doar la cateva sute de metri distanta.

Cea de-a patra zi era si ziua de plecare, asa ca m-am trezit de dimineata sa vad daca pot recupera ceva din timpul pierdut din cauza ploii. Afara era un soare asa de imbietor incat am iesit repede in oras dupa micul dejun. Am bifat toate punctele importante care imi lipseau de pe lista de "must see in Stockholm", si m-am bucurat de dealurile pe pe malul insulei Södermalm care garanteaza privelisti de neuitat ale orasului asupra centrului vechi sau a primariei. Si pentru ca toate lucrurile frumoase au si un sfarsit a trebui sa ma intorc seara la aeroport decoland spre casa.
Doar ca n-a fost sa fie sa ajung chiar pana in Romania in acea zi, avionul celor de la Malev de la Budapesta la Bucuresti a fost anulat, asa ca am mai ramas o noapte in Budapesta. Si uite asa se avedereste vorba ca "niciodata sa nu spui niciodata". Desi am promis candva ca n-o sa mai calc niciodata in Budapesta am facut-o impotriva vointei mele. Asta n-a facut deloc ca orasul sa para mai luminos in vreo privinta de data asta, ba dimpotriva, aceeasi impresie deplorabila mi-a facut-o si in cele cateva ore petrecute acum.

Deci asta e vara mea cea lunga care continua si dupa mijlocul lui Septembrie. Daca ar putea s-o tina asa pana la urmatoarea vara ar fi minunat. Lipseste ceva din ea? Evident, putin "romance" ar fi adaugat un strop de savoare acestor luni, cu toate acestea n-as putea spune ca i-am simtit prea mult lipsa.
Dar nu-i timpul pierdut, nu e nevoie de o vara sa te indragostesti. E de ajuns o plimbare de doua ore pe niste stradute intortocheate alaturi de o fata cu zambet frumos si picioare neobisnuit de lungi si sunt deja cu capul in nori.