Pretty face

Dupa doua luni de relatie au inceput frustrarile mele sa iasa la suprafata. Mereu mi-am reprosat felul asta de a fi, cu idei putine dar fixe. Adica ori e ca mine, ori e gresit. De mult timp am renuntat sa mai fac ceva care nu-mi face placere doar de dragul altcuiva. Iar in cazul asta, apar probleme atunci cand ea este pe o lungime de unda diferita. Si daca pe deasupra, propunerile mele se lovesc de niste raspunsuri negative, venite din diverse motive, apar niste bariere de comunicare care nu prea pot fi depasite.
Citand dintr-un blog unde cineva cita din Cioran: "Cu cât cunoşti un om mai bine şi mai mult, cu atât eşti mai aproape de o fatală despărţire de el. Cunoaşterea detaşează o fiinţă de alta şi alterează grăuntele de mister ce se află în orice existenţă".
Totul parea minunat la inceput, cateva pasiuni si interese comune mascau faptul ca eram atras mai mult de faptul ca aveam in fata o "pretty face" decat de orice altceva. Si atunci am putut sa depasesc anumite lucruri cum ar fi lipsa unei cratime sau un "i" in plus. In timp am observat ca aria noastra de interese comune nu-i de fapt asa de mare iar lucrurile pe care le impartasim pot fi numarate pe degete.
Si uite asa ajungem sa petrecem un week-end intreg in casa pentru ca nici macar un film care sa fie pe gustul amandurora nu gasim.
La toata reteta asta se mai adauga si doua ingrediente: programul meu haotic si problemele ei financiare si am ajuns zilele astea sa nu gasim o cale comuna de urmat.

Cum va continua povestea asta nu stiu. Adevarul este ca nu ma pot indragosti de cineva daca atunci cand o privesc in ochi nu mi se pare a fi cea mai frumoasa fata din lume. Din motivul asta nu pot pur si simplu sa plec, incerc sa ma agat de cele cateva fire se speranta care imi spun ca merita sa depun niste eforturi.