De ce minţim?

Nu m-a deranjat niciodata minciuna in sine. Realizez foarte bine ca traim intr-o societate in care relationam cu tot felul de oameni, de la cei apropiati pana la cvasi-necunoscuti iar idealul de a spune sau de a ni se spune intotdeauna adevarul este o utopie. Trebuie sa mintim din nenumarate motive, pentru a ne ascunde propriile noastre vulnerabilitati sau pentru a-i proteja pe cei din jurul nostru de anumite adevaruri care i-ar putea deranja sau rani. Minciuna face parte din angrenajul relatiilor noastre sociale si trebuie sa o acceptam ca pe o realitate a vietii nostre cotidiene.
Important este insa sa stim sa mintim frumos si sa avem grija sa nu abuzam de acest instrument. Odata depasita doza, totul ia o amploare neasteptata atunci cand apar primele semne ale unui adevar ascuns si trebuie sa inventezi alte minciuni pentru a acoperi ce tocmai a iesit la iveala. Si te trezesti intr-o spirala din care nu iti mai ramane nicio cale de iesire.

Cea mai frumoasa minciuna mi-a fost spusa de doi buni prieteni ai mei cu care urma sa plec intr-o calatorie in Italia in urma cu cativa ani. Ei bine, dupa ce ne-am pregatit cu mult timp inainte cu bilete de avion, rezervari la hotel, in seara dinaintea plecarii mi-au spus ca ei nu mai pot veni pentru ca a murit o matusa de-a ei si trebuie sa ramana acasa. Am fost atunci dezamagit de dezarmarea de ultim moment, si de faptul ca in loc sa se duca la inmormantare in ziua plecarii ei au fost sa faca cumparaturi in duty-free si sa anunte la poarta ca nu mai vor sa se imbarce. Mi-am dat seama ca minciuna asta a fost folosita pe post de scuza pentru ca le era teama de calatoria asta (ea nu mai zburase niciodata si totul se petrecea in plin scandal Mailat cand romanii erau prigoniti in Italia).
Dar am inteles-o, n-am mai discutat despre asta niciodata de atunci si am ramas in continuare prieteni, ulterior am mers in multe calatorii impreuna.

Ceea ce ma deranjeaza teribil in schimb este sa fiu luat de prost. Atunci cand piesele de puzzle sunt puse un pic gresit intr-un scenariu construit pentru a ascunde anumite lucruri nu mi-e greu sa vad ca la mijloc este ceva suspect si e normal sa-mi pun intrebari. Iar cand raspunsul la aceste intrebari consta in explicatii neverosimile ma simt ca intr-o piesa de teatru absurd in care nimic nu mai are legatura cu ceea ce intelesesem in actul anterior.
Si mi se povesteste ca tot ce-am vazut inainte a fost intr-adevar un scenariu, dar nu cel pe care mi-l imaginam eu, ci altul cu totul diferit. Si mi se dau servite explicatii care totusi nu se leaga si uite asa piesa continua cu scenariul schimbat din mers.

In seara asta am vrut sa parasesc sala. Nu stiu nici eu prea bine de ce nu am facut-o... Poate pentru ca sunt curios cum se termina? Poate pentru ca mi se par interesante personajele? Poate pentru ca am ceva de demostrat? Poate pentru ca am fost prins intr-o capcana? Poate pentru ca imi plac provocarile? Poate pentru ca e un exercitiu care tine mintea treaza? Poate pentru experienta?