Seara trecuta toti colegii mei erau extaziati de prezenta Pamelei Anderson printre oaspetii nostri. Candva pe la o ora tarzie intra pe usa o pereche de sani urmata de o femeie blonda si ceva mai in spate o mica armata de insotitori si protectori.
Toata lumea freamata: uite-o, ea e!
Mi-am aruncat si eu o privire, am fost si eu de acord cu concluzia ca e ea si mi-am vazut de treaba. Ai mei colegi au fost foarte amuzati de faptul ca nu m-am aratat prea interesat de momentul asta.
Au tras ei concluzia ca daca as vedea intr-o zi un OZN as zice "bine un OZN, hai ca eu ma intorc la hartiile mele", poate cel mult i-as ruga sa ma cheme daca ar dori sa se cazeze un grup de extraterestri:)
Intamplarea asta m-am pus totusi un pic pe ganduri....de ce nu ma mai impresioneaza aproape nimic? Nici de bine, nici de rau. Oare pentru ca m-am uitat prea mult la televizor? Oare pentru ca traim intr-o tara in care se intampla toate "minunile" posibile? Oare sunt eu prea plictisit de tot ce misca in jurul nostru? Oare progresul tehnologic uimitor de rapid din ultimii 20 de ani ne-a facut pe toti sa credem ca orice e posibil?
Momentele in care cineva sau ceva are asupra mea efectul "wow" sunt din ce in ce mai rare, desi mi-as dori astfel de clipe in fiecare zi.
Ma mai surprind din cand in cand oamenii obisnuiti care fac lucruri originale, neobisnuite, curajaose, doar pentru ei, fara a simti nevoia de a demostra cuiva ceva sau pentru a culege niste roade de pe urma faptelor sau gesturilor pe care le fac.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu