Mare

Mi se facuse dor de mare inca de cand zapezile tarzii de martie ne dadeau batai de cap. Asteptarea a fost lunga, dar s-a incheiat in sfarsit zilele astea, cand am profitat de cele cateva libere si am fugit sa o revad.
Am regasit litoralul surprinzator de pustiu pentru aceste zile de mijloc de vara, asa cum in alti ani era doar in iunie, la inceput de sezon. Semn ca turismul de week-end si criza care tine din ce in ce mai multi oameni la casele si grijile lor si-au facut efectul.
Parca era ceva mai putina veselie si entuziasm, atat in randul turistilor cat si a proprietarilor de hoteluri din zona, care aveau mai degraba o atitudine blazata fata de lipsa de oaspeti, in loc sa incerce sa faca ceva pentru a-i recupera.
Chiar si plaja, de altfel pustie, s-a schimbat si ea. A mai cedat cativa centimetri sau chiar metri in fata marii lacome sa mai inghita cateva palme de nisip.
In ciudata tuturor neajunsurilor de pe litoralul nostru ma incapatanez sa merg an de an aici. E singura mare din viata mea, am tradat-o doar un pic intrand pana la glezne in Mediterana. Desi nu stiu cum e in alta parte, nu intentionez prea curand sa incerc. Nu m-as vedea intr-un sejur de o saptamana stand toata ziua cu burta la soare si indopandu-ma cu mancarea de la all-inclusive. Cand o sa ajung sa fac asta o sa fie semn ca am imbatranit.

Azi am revazut si Vama Veche, mai fusesem o singura data, pret de cateva ore, pe vremea studentiei. Nici atunci, nici acum n-am regasit atmosfera pe care mi-o imaginam din povestile desre iubirea universala din Vama. Ar fi trebuit probabil sa fac o vizita acum 20 de ani pentru a vedea ce insemna spiritul Vama Veche.
Ce a fost frapant, este ca imi aminteam de la ultima vizita ca exista o epava si la Vama Veche, in afara de mai celebra ei sora de la Costinesti. Cand am ajuns pe plaja, incercand sa ma familiarizez cu locul am remarcat ca epava disparuse. Pe moment am crezut ca am nimerit gresit, ma gandeam ca poate am oprit din greseala la 2 Mai. Apoi m-am obisnuit cu ideea ca memoria imi joaca feste si ca la Vama nu e de fapt nicio epava si ca o confund cu cealalta. Curios, cand am ajuns acasa, am cautat pe google si am aflat ca a existat si in Vama Veche o epava, dar a cazut victima marii, ruginii, hotilor de fier vechi si a militarilor care o foloseau drept tinta la antrenamente.

In rest, Vama Veche ramane destul de departe de atmosfera libertina pe baza careia si-a construit renumele. Cred ca doar la Stuf mai gasesti o imagine autentica care a reusit sa reziste invaziei betoanelor, inoxului si kitsch-ului. Imi aduc aminte ca atunci cand am fost in Copenhaga am trecut si printr-un mic cartier hippie care se cheama Christiania. Locul ala exista de zeci de ani, dar atmosfera libertina si farmecul non-conformist al anilor '70 a rezistat atata timp pentru ca cei care locuiesc acolo au avut grija de asta, chiar in ciuda incercarilor autoritatilor de a construi acolo blocuri si locuite moderne in locul baracilor si casutelor de lemn.
La noi e exact invers: exista proiecte locale de pastrare a specificului zonei, exista rezervatie naturala, exista asociatii non-guvernamentale si totusi Vama seamana din ce in ce mai mult cu alte statiuni.
Un mare avantaj insa: scapi de discari si de muzica lor proasta. Desi comerciala, muzica care se aude in Vama Veche e chiar decenta, nu deranjeaza deloc urechile, ba in unele locuri e chiar placuta.